De la Duminica Orbului la digitalizarea fără apa curentă Uitându-mă acum la Duminica Orbului din '90, cred că alegerile nu aveau cum să iasă altfel. Nu că nu exista alternativă, Rațiu și partidele istorice erau clar de preferat foștilor PCR-iști. Dar era
Economie Pandemia și economia: cum și pe cine salvăm? Când vine vorba de politicile necesare pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei, se pare că întreaga suflare s-a divizat între dreapta care face apel la salvarea companiilor, căci acestea sunt coloana vertebrală a
Obligațiile cetățenilor în această perioadă. Zădărnicirea combaterii bolilor. Falsul în declarații. Ordinea socială a suferit și suferă în continuare diverse modificări. Unde înainte oamenii cereau libertate deplină, acum cer insistent intervenția statului. Unde înainte nu știai cum să îți mai faci loc prin mulțime,
Politica Narativele contează - Despre Green Deal, cu speranță În România e împinsă o narativă de către PNL și unii membri USR că European Green Deal va opri orice dezvoltare. E o narativă în care nu cred, și vreau să propun una alternativă.
Nici corupția nu mai e ce a fost, iar asta e o problemă Știm deja povestea, un politician ajunge într-o poziție de putere care îi permite să decidă alocarea resurselor statului și începe să direcționeze fluxul de bani publici către prieteni, rude și parteneri afaceri. Este
De ce este Bernie Sanders pe val Mă uit la diverse păreri despre alegerile prezidențiale din SUA, în special alea despre candidații Partidului Democrat, și am zis să mă aflu și eu în treabă cu o părere despre părerile alea.
Cu Mircea Marian și Flavia Dobrescu, despre ce înseamnă să nu înveți nimic din atâția ani de viață. O compoziție, un colaj. Bula a luat-o razna și a eclipsat poziționarea oficială a USR care până acum nu ne lăsa să dormim cu nopțile de atâta grijă. O gagică pe nume Flavia Dobrescu a postat pe
“România reală” se ascunde în spatele statisticilor de care fugim. România reală este cea din spatele statisticilor care, atunci când apar, ne uităm mirați de dezastrul din țară, le comentăm câteva zile și apoi revenim la treburile de zi cu zi. La o
PNL a câștigat lupta cu PSD, dar a pierdut lupta cu pesedismul În ultimele luni ale anului trecut, PNL reușea o premieră pentru politica românească: dărâma guvernul PSD, un partid aflat deja în derivă după eșecul istoric de la europarlamentare și arestarea liderului suprem, Liviu
De ce angajează McDonald's din Sri Lanka? McDonald's anunță astăzi că va angaja la București treizeci de persoane din Sri Lanka. Conform Institutului de Statistică, în România sunt 345.000 de şomeri și încă câteva sute de mii de „lucrători
Anii 2010, sub semnul crizelor „Nici o societate nu poate fi cu siguranță înfloritoare și fericită, care de departe are cea mai mare parte a populației săracă și mizerabilă. “ - Adam Smith Am clipit și ne-am trezit într-un
2019: Sfârșitul tranziției? Cum anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluție, se fac din nou analize despre unde am ajuns față de cum am pornit în '89. Presa face documentare și recapitulări, furia
Dan Barna De ce Dan Barna vs Theodor Paleologu chiar a contat în perspectiva alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie Joi seara Europa FM a reușit să strângă 3 din primii 6 candidați la aceste alegeri europarlamentare, potrivit sondajelor de opinie. Este vorba de Dan Barna, Theodor Paleologu și Kelemen Hunor. Cu tot
De ce am avut parte de o campanie foarte boring la aceste alegeri prezidențiale Weekend-ul acesta are loc primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019. În caz că nu știai, nu te judec, pentru că am avut parte de cea mai plictisitoare campanie electorală EVER. Chiar dacă
Ce vedem când ne uităm la Joker? Mare senzație a ultimelor săptămâni, filmul Joker unde Joaquin Phoenix joacă rolul principal creează o despărțitură față de toate portretizările din trecut ale personajului. Mai mult decât un simplu nemesis al eroului Batman,
Protestele din Chile, simptom al inegalității sociale Suntem în Santiago, capitala Chile și unul dintre cele mai bogate și sigure orașe din America de Sud. Pe 7 octombrie, a doua zi după ce guvernul a scumpit biletele de metrou, un
Ce ne facem cu divinizarea oamenilor? Foarte probabil toți am citit măcar titlul articolului băieților de la Rise Project. Foarte probabil ne-am dat ochii peste cap citind comentariile. Foarte probabil rămânem astăzi cu un conflict intern referitor la personajul
Joker: o oglindă pentru fiecare dintre noi Am fost la Joker ca să nu te duci tu. Nah, glumesc, du-te, merită. Dacă te așteptai să fie un film clasic despre unul dintre personajele negative din filmele cu supereroi, plin de
Sport Succes CFR, dar nu îmi pasă de tine În ultimii ani, cupele europene au ajuns să nu mai fie o miză reală pentru suporterul român. Şansele ca pe termen scurt şi mediu să vedem îmbunătățiri palpabile sunt aşa mici încât orice investiție emoțională din partea suporterilor neutri pare fără sens.
Externe Germania după-Merkel: Cum arată jocurile politice din motorul UE și cine ar putea forma următorul guvern Scena politică germană pare aproape dinamitată la doar două săptămâni după alegerile Europarlamentare.
Politica Stop cruciadei anticorupţie. Start progresului social A venit timpul să frânăm această cruciadă a anti-corupției, fie ea și de sorginte nobilă în intenții, care a capitalizat agenda domestică a României, și să pornim motoarele progresului social, de dragul tutor românilor și a viitoarelor generații.
Sanatate 5 motive pentru care medicii încă pleacă în străinătate În momentul de față, salariul unui medic rezident trece de 3000 de lei în mână. De asemenea, una dintre cele mai frecvente explicații pentru plecarea doctorilor este legată de mărimea salariilor. Acum că
Politica De ce România sub Dragnea s-ar putea să fie mai oribilă decât cea sub Ceaușescu După un 2018 zbuciumat de proteste, OUG-uri neprietenoase și un asalt constant asupra justiției, anul 2019 nu pare că vrea să se lase mai prejos și oferă deja o serie de știri care
Social-Cultural Am fost în Iordania ca să mergi și tu Eram prin clasa a patra când am văzut prima oară Petra – un videoclip cu imagini uluitoare se derula pe monitorul cât o cutie de carton a calculatorului meu de la acea vreme. Nu