/ Sanatate

5 motive pentru care medicii încă pleacă în străinătate

În momentul de față, salariul unui medic rezident trece de 3000 de lei în mână. De asemenea, una dintre cele mai frecvente explicații pentru plecarea doctorilor este legată de mărimea salariilor. Acum că totuși s-au mărit, încă sunt mulți care aleg să emigreze. De ce? Am să vă prezint câteva dintre motivele pentru care eu, student în ultimul an la Medicină, am luat această posibilitate în considerare.

1. Încotro ne indreptăm?

Cu toții știm că sistemul sanitar este în continuă regăsire a propriei identități. Multiple guvernări nu au reușit să ofere o viziune de ansamblu și s-au limitat la a lipi bandaje unei bărci ce stă să se scufunde. Este necesar să ne restructurăm gândirea medicală în conformitate cu realitățile din teren. Care sunt lucrurile pe care nu le putem face și care sunt cele pe care le-am putea face dacă ne-am organiza mai bine. Și de acolo să construim, cărămidă cu cărămidă.

2. Feudalismul sistemului bugetar românesc.

Ungerea subalternilor este în principal un proces arbitrar, rar eludat, și în acele cazuri de multe ori de către pile. Înveți aceste lucruri încă din facultate. Oportunitățile spre cercetare și implicit dezvoltare profesională sunt limitate pentru cei care au îndrumători îndeajuns de conectați pentru a le asigura o ușoară pistă de început. Sigur, există și titani - care prin determinarea lor reușesc să spargă această blocadă. Aceștia sunt primii care așteaptă să plece, să scape. Structura ierarhică este clar definită și este ranforsată și perpetuată prin abuz.

3. Cine ți se spune că ești vs. cine ți se cere să fii.

O bună parte a educației medicale românești implică dezvoltarea abilităților "metafizice" ale medicului, a calităților acestuia ca stâlp al societății, ca exponent al responsabilității. Cu toate acestea, în clinică medicul este frecvent obligat la renunțări și la compromisuri. Fie că este vorba de medicamente sau proceduri indisponibile, de renunțări etice spre o medicină paternalistă sau plicul. Acel plic alb dar atat de negru, oferit de pacientul care simte că nu a făcut tot ce o putut pentru sănătatea neglijată atâta timp, până nu iți oferă o răscumpărare.

4. Ani pierduți.

Este greu să privești în urmă și să vezi toți anii investiți în pregătirea ta profesională și toate sacrificiile tale și ale familiei. Este și mai greu să te gândești că toate acesta nu vor fi vreodată răscumpărate. Recurgi la un calcul mai cinic, în care viața în alte părți are mai mult sens, unde simți că poți face mai mult pentru pacienți și pentru tine. Percepția mea este că mulți suntem pe un spectru între aceste 2 constatări. Iar acolo suntem cei mai vulnerabili pentru că încă nu realizăm că acea investiție nu ne-o poate lua nimeni.

5. Dacă rămân singur?

Cel mai terifiant și negru gând, cea mai sufocantă apăsare. Dacă alegi sa rămâi pentru a schimba ceva, dar nimeni nu vrea să se schimbe? Dacă trăim cu toții într-o complacere în care doar ne așteptăm evoluția ierarhică pentru a putea răzbuna toate abuzurile prin perpetuarea lor? Dacă sunt Don Quijote, un nebun care nu știe ce vrea și nu știe că ce vrea nu se poate?
România este o criză fără responsabili și cu vinovați fără vină. Sistemul medical reușește să exemplifice cel mai bine acest fapt. Suntem cu toții nemulțumiți dar foarte puțini își asumă o construcție. Sunt atâtea lucruri de făcut încât e sufocant doar să te gândești. Toate problemele, toate neajunsurile sunt oportunități încă nedezvoltate.

Nu o sa rămânem niciodată singuri.

De ce cred asta? Pentru că sunt câteva lumini peste tot, există câte un "nebun" la fiecare colț ce ne demonstrează că sistemul nu este atât de rigid pe cât pare. Există dătători de speranță.

Pentru a schimba sistemul medical din temelii trebuie să luptăm cu toții. Iar cel mai mare inamic este frica. Frica de a fi marginalizat, de a fi scos din sistem. Însă nimeni nu ne poate lua anii investiți în educație. Doar noi putem să le dam sens și să le găsim menirea lor și regăsirea lor în cine suntem. Cei din jur pot doar să pună piedici pe care acei ani ne vor ajuta să le depășim.

Există foarte mult loc de frică, pentru că există prea puțină comunicare atât între noi ca medici, cât și între medici și pacienți. Poate că în spatele ei, lucrurile de care ar trebui să ne fie frică sunt mai puține și mai ușor de combătut. Și acel mamut - sistemul - este doar o proiecție a neajunsurilor și a impotenței noastre colective. Îl putem învinge doar împreună, pentru că lupta noastră nu este între noi. Este o luptă împotriva neajunsurilor istorice, tehnologice și economice.

Foto: Marcelo Leal / Unsplash

Paul Panaitescu

Paul Panaitescu

Student la medicină în anul 6. Intesesat de aspecte de sănătate publică dar și de viața de zi cu zi din clinică. Pasionat de istorie și filosofie dar prea leneș ca să le aprofundez.

Read More