/ Social-Cultural

Regele a murit. Trăiască cine?

Chiar dacă nu a luat pe nimeni prin surprindere, date fiind vârsta și starea de sănătate a Regelui Mihai, trecerea în neființă a fostului monarh este o lovitură simbolică pentru români, indiferent că sunt monarhiști sau republicani.

Regele Mihai reprezenta pentru mulți legătura cu acea Românie interbelică idealizată, România Mare, „Dodoloață”, sub granițele căreia s-a îndeplinit visul Marii Uniri. Faptul că Mihai a murit tocmai când am intrat în anul Centenarului reprezintă o altă lovitură în imaginarul colectiv românesc.

Acestea fiind spuse, cu ce rămânem după Regele Mihai?

În primul rând, rămânem cu o Casă Regală a cărei reputație scade pe zi ce trece. Felul în care a fost tratat Principele Nicolae și modul în care principele Duda și principesa Margareta s-au gudurat pe lângă mai marii politichiei actuale duc în derizoriu principalul argument pe care îl au monarhiștii, acela că persoanele politice actuale nu ar fi avut loc la masă cu cele din perioada interbelică.

Pe lângă Casa Regală ciuntită de strălucire, mai rămânem cu aceeași clasă politică măcinată de corupți și incompetenți. De la președintele Camerei Deputaților care este un condamnat penal, la o doamnă care scrie legile justiției deși nu avea dreptul legal să fie în parlament, la un ministru al Educației agramat și la tot felul de baronași locali șmecherași care și-au mărit salariile până au golit pușculița, clasa politică actuală din România seamănă mai degrabă cu o piesă de teatru prost, scrisă de un wannabe Caragiale fără condei și simț al umorului.

Lista negativă nu se oprește aici și poate continua până când ultimul român își spune și ultima nemulțumire.

Dar, pentru că îmi place să fiu optimist, țin să reamintesc că după trecerea în neființă a ultimului monarh al României, rămânem și cu un popor care și-a regăsit colții. În 2017 România a ieșit în sfârșit în stradă, sătulă până la gât de abuzurile actualei clase politice maligne.

Dacă forțăm un pic nota și trecem cu vederea realitățile istorice de atunci și din prezent, putem compara „fenomenul Piața Victoriei” din acest an cu greva regală făcută de Regele Mihai, care a durat de la momentul instaurării premierului comunist dr Petru Groza până în ianuarie 1946. La cererea voalată a Aliaților, Mihai a renunțat la grevă. Întrebat despre acest lucru, fostul monarh a spus:

Trebuia să atrag atenția poporului în ce primejdie se află. Trebuia să mă desolidarizez de orice acțiune a guvernului. Ținta principală a fost atinsă. Țara și-a dat seama că n-am nimic de-a face cu comunismul și că lupt împotriva lui. Pe Aliații din vest greva mea i-a deranjat. Și ei voiau liniște, pentru ca pe fondul liniștii de la noi să-și consolideze relațiile cu Sovietele. Am observat că nu întotdeauna liniștea e bună. Oamenii o vor fie când nu trebuie, fie împotriva intereselor altora. (Din Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 2008)

Acum însă, România nu mai este sortită sovietizării, ci face parte din țările euro-atlantice, fiind de partea bună a noii Cortine de Fier. În zilele noastre românii au dreptul la o „grevă democratică” în Piața Victoriei din Capitală și în centrul marilor orașe. Acum, în prag de Centenar, românii pot să imite din stradă poate cel mai important și curajos gest politic al Regelui Mihai și să îl ducă până la capăt cu succes.

*foto: Octav Ganea/ AP