/ Juridic

Care este problema cu CCR și cum o rezolvăm?

Curtea Constituțională dovedește din nou cât de importantă este în momentele cheie din istoria politică românească. A arătat-o cu fiecare ocazie în timpul conflictelor politice din timpul mandatelor prezidențiale ale lui Traian Băsescu și o face din nou în prezent. Cu ocazia asta realizăm cât de important este cum, când și cine alege și numește judecătorii instanței constituționale. Și totuși, care este problema cu această instituție care ar trebui să fie plictisitoare și nepartizană?

Curtea Constituțională este înainte de toate o instituție politică, care judecă și soluționează, în principal, probleme politice și trebuie să ofere soluții care să răspundă nevoilor și problemelor societății și statului. Și este bine că este o instituție politică, ai cărei membri sunt numiți politic. Curtea constituțională dezbate și decide pe marginea unor probleme politice, care afectează societatea, iar diversele perspective și interese din societate trebuie reprezentate, în mod echitabil, în această instituție care decide cum trebuie să funcționeze statul, care trebuie să urmărească protejarea drepturilor cetățenești. Nu ar trebui să vrem ca o instituție atât de importantă și puternică să existe și să decidă într-un vid politic și social, care să nu țină cont de evoluțiile din societate și de situația politică. Judecătorii CCR trebuie să judece în litera și spiritul constituției și a legii, nu spune nimeni că nu ar trebui să judece conform textului legii, dar interpretarea acestora trebuie făcută luând în considerare ce se întâmplă în societate, să înțeleagă nevoile și preferințele diferitelor grupuri sociale. Textul constituției este un text viu, organic, care are efecte productive asupra societății, el facilitează și constrânge cum societatea se dezvoltă și cum funcționează statul.

Dar pentru ca Curtea Constituțională să își poată îndeplini această misiune în interesul general al societății, aceasta trebuie să fie formată din membri relativ echilibrați, nepartizani și care să urmărească nu numai apărarea literei și spiritului constituției, dar și să răspundă problemelor societății. Pentru ca asta să se întâmple, CCR are nevoie de judecători aleși cu un larg sprijin politic, care să nu îi transforme pe judecători în instrumente pentru atingerea unor obiective particulare, care aduc beneficii doar unor grupuri sociale sau politice. De aceea multe state europene au proceduri de alegere a judecătorilor CCR care implică largi majorități parlamentare, forțând actorii politici la un consens politic.

În Germania, spre exemplu, judecătorii Curții Constituționale Federale sunt aleși de Bundestag (echivalentul Camerei Deputaților) și Bundesrat (echivalentul Senatului), în mod egal și pentru mandate de 12 ani. Judecătorii pot fi membri ai unui partid politic, pot fi foști politicieni, dar pentru alegerea lor este nevoie de o majoritate de ⅔ din voturile membrilor fiecărei camere. În Franța, Consiliul Constituțional Francez este format din nouă judecători numiți (câte trei) de către președintele Franței, președintele Adunării Naționale și președintele Senatului Franței. De asemenea, toți foștii președinți ai Franței, care nu mai sunt activi politic, devin membri de drept ai Consiliului Constituțional. În Italia, Curtea Constituțională este formată din 15 membri, aceștia fiind numiți (câte cinci) de către președintele Italiei, Parlamentul Italiei și instanțele judecătorești supreme ale Italiei. Putem vedea, deci, că mai toate curțile constituționale din Europa sunt numite politic.

Așadar, problema nu este că Curtea Constituțională este o instituție politică, ori că este formată din judecători numiți politic, ci că acești judecători sunt aleși de majorități restrânse, care astfel nu reprezintă toate segmentele societății și permit partidelor să numească judecători radicali (cum a fost cazul nominalizării lui Lucian Bolcaș) sau care să fie folosiți pentru protejarea unor interese de grup. O potențială reformă a CCR ar trebui să se concentreze mai degrabă pe impunerea unei majorități de ⅔ sau ¾ din membrii fiecărei camere pentru numirea judecătorilor CCR, decât pe depolitizarea unei instituții care dezbate subiecte politice.

Curtea Constituțională a României a fost folosită prea des pentru impunerea unor anumite obiective politice a partidelor sau președinților. Traian Băsescu a reușit să-și impună o majoritate la Curtea Constituțională până la începutul celui de-al doilea mandat, ceea ce i-a permis să folosească curtea pentru a-și ataca competitorii politici. Ca urmare a acestui fapt, după revenirea PSD la guvernare în 2012, partidul lui Dragnea a urmărit activ să pună mâna pe majoritatea de la CCR, ceea ce s-a și întâmplat în 2016. Așa cum era de așteptat, PSD a numit judecători care să îi faciliteze agenda politică și judiciară, ceea ce i-a permis să limiteze atribuțiile prezidențiale, care fuseseră extinse în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, și să respingă încercările opoziției de a îngreuna sau bloca schimbările instituționale și legislative dorite de cercul restrâns din jurul lui Liviu Dragnea. Putem spune chiar că Dragnea a învățat de la Băsescu cum să folosească Curtea Constituțională în interesul propriu, folosind-o și ca sabie în ofensivă cât și ca scut atunci când a trebuit să se apere de atacurile venite din partea DNA sau SRI.

Dacă vrem ca CCR să acționeze în mod independent de orice actor politic, dar să țină cont de contextul social și politic, avem nevoie de o majoritate calificată, de ⅔ sau ¾ din parlamentari pentru numirea judecătorilor CCR. Schimbarea metodei de numire în parlament a judecătorilor CCR nu necesită nici măcar o schimbare a Constituției, ci doar a legii de funcționare a curții.