Ce ne facem cu divinizarea oamenilor?

Foarte probabil toți am citit măcar titlul articolului băieților de la Rise Project. Foarte probabil ne-am dat ochii peste cap citind comentariile.
Foarte probabil rămânem astăzi cu un conflict intern referitor la personajul pe care punem ștampila la prezi.

Uneori e mai bine să ne facem treaba contra vântului. Printre zecile de comentarii care acuză jurnalismul de investigație și aruncă cartoful fierbinte de la Dragnea la succesori, câteva observații se impun a fi făcute:

Barna nu este un zeu. Nu vine să ne salveze pe noi, ăștia cu ștampila, din bunătatea sufletului lui.

Chiar dacă te cucerește cu simplitatea de ardelean fain și te copleșește cu statura aia de om mare care zâmbește frumos, în loc să acuzi că s-au dat bani să îl târască în mocirlă, gândește-te că aceiași băieți și-au făcut treaba și atunci când investigația l-a vizat pe Dragnea, și atunci când l-a vizat pe Iohannis, și vai, ce s-a bucurat poporul. Dar acum nu. Nu avem voie.

Trei decenii de post-comunism ne-au învățat doar că pasivitatea noastră în ceea ce privește implicarea activă este justificată, și că tot timpul cea mai bună soluție este să așteptăm candidatul pe un cal alb, care să vină să ne salveze din toate depresiile, să vindece cancerul, și să sape el singur pentru metroul din Cluj.

Trei decenii de post-comunism ne-au arătat că nu suntem atât de „woke”, și că punem botul emotiv la orice mișcare de PR. Că e super ok să întorci capul la o nasoală făcută de un băiat în albastru și apoi să zici „ah, dar vai.. nu am știut”, dar nu cumva să te raportezi la fel și la restul, și să îi judeci după aceleași criterii.

Trei decenii de post-comunism ne-au arătat că nu avem suficientă cultură pentru a deosebi o activitate politică uzuală de un populism nasol care ar trebui să aibă fix efectul opus.

Ne arată că oamenii îmbrăcați în culori distincte nu sunt neapărat atât de diferiți, și că, poate, pe undeva e vina noastră.

Poate dacă facem câțiva pași înapoi ne dăm seama că de fapt toată situația nu are neapărat legătură cu Barna. Poate nici cu pesedeul. Poate are legătură cu noi.

Orice persoană, atunci când se trezește la 30 de ani, cu n relații eșuate și un milion de heartbreak-uri la activ, cândva tot se întreabă „măi, dar ce e greșit cu mine?”. Și în acel moment analizează toți partenerii semnificativi și găsește un pattern, și spune „Ei da. Asta e greșit cu mine.”

Și poate asta trebuie să facem. Să nu ne mai avântăm cu inima înainte și creierul înapoi pentru toți candidații, cum am făcut până acum. Să nu mai fim noi tot ăia care întorc capul la red flags, și apoi ne pică fața de mirare că ne-a lăsat și cu Bârna sculată, și cu banii luați.

Să fim raționali și în emoție.

*sursa foto: riseproject.ro