/ Economie

Combatem corupția cu programe anti-sărăcie?

Postarea lui Sorin Cucerai din 26 mai a lansat o polemică deja politizată despre corupție, anti-corupție, inegalitate și redistribuție. Sintetizând puțin argumentele lui, Cucerai spune că dreapta nu vrea să audă de redistribuire și sărăcie, iar stânga nu vrea să audă de anticorupție. În consecință, el propune o cale de mijloc prin care dreapta să accepte ideea de transferuri sociale și stânga să accepte lupta anticorupție. Problema argumentației lui însă pleacă de la o premisă greșită, acceea că stânga nu e interesată de anticorupție și dreapta nu este interesată de sărăcie. Premisa aceasta este greșită, căci și stânga și dreapta sunt interesate atât de corupție cât și de anticorupție, dar interpretarea și unghiul de analiză diferă, rezultând în abordări diferite.

Pe de o parte, stânga vede corupția ca proces social care afectează redistribuția și îi afectează cel mai mult pe cei mai defavorizați din societate, deci trebuie combătută. Pe de altă parte, dreapta vede corupția în principal ca un fenomen de furt din resursele publice, deci trebuie combătută. În consecință, stânga susține o anti-corupție care să crească viața decentă a celor mai defavorizați prin eficientizarea redistribuției, pe când dreapta adoptă o abordare care urmărește construirea unui stat minimal (să nu mai aibă din ce să fure) și argumentează că mecanismele naturale ale pieței sunt cele mai bune instrumente pentru reducerea sărăciei.

Cu toate acestea, trebuie să realizăm că inegalitatea și corupția sunt două fenomene sociale legate ombilical. Inegalitatea creează corupție, iar corupția menține inegalitatea. Este un cerc vicios ce ține de redistribuție și din care este foarte greu de ieșit. Redistribuția economică este o caracteristică fundamentală a oricărei societăți, iar ea se întâmplă în multiple moduri, formal sau informal. În statele dezvoltate, redistribuția se realizează în mod formal, instituționalizat și cât de cât eficient. Se realizează prin impozitare progresivă, impozitarea moștenirilor, accize și taxe pe diverse produse. Asta duce la o reducere a inegalității sociale și la o scădere a stimulilor de a găsi surse informale de venit care să asigure o viață decentă. Împreună cu un cadru instituțional care combate corupția. Atunci când redistribuția formală nu este posibilă, apar procese informale de redistribuție prin corupție, dezvoltarea de rețele de clientelism și patronaj politic și, în anumite cazuri, furt. Redistribuirea informală care rezultă de aici este ineficientă, aduce beneficii disproporționate doar unor anumite grupuri de cetățeni, care au acces mai facil la anumite resurse, și creează relații de dependență și patronaj. Suplimentar, rețelele clientelare duc la incompetența instituțiilor publice, prin recrutarea funcționari publici prin nepotism și clientelism, nu pe bază de merit și necesitate.

Redistribuția poate să fie formală sau informală. Când statul nu redistribuie prin taxe și servicii sociale, redistribuția apare informal prin corupție și furt.

Putem spune chiar că corupția este rezultatul inegalității economice, iar această inegalitate este menținută prin acte de corupție. Este menținută ca urmare a faptului că corupția îi afectează în mod disproporționat pe cei din cele mai defavorizate pături sociale, care la nivel agregat beneficiază de servicii mai proaste. Pe lângă asta, cu cât corupția este mai mare, cu atât cei din păturile cele mai prospere luptă să o limiteze prin tăierea resurselor statului, ceea ce îi stimulează pe cei mai săraci să găsească și mai multe metode și căi informale de acces la resurse. Dacă statul rămâne fără resurse care să satisfacă nevoile celor din păturile defavorizate, rezultatul este furtul industrial, criminalitate ridicată, mișcări politice radicale (marxiste, populiste).

Statele din America Latină care au decis să lupte împotriva corupției prin metoda statului minimal au cele mai mari rate de criminalitate din lume.

Așadar, există cel puțin două metode de redistribuție:

  • Redistribuția formală, agreeată la nivelul societății, care tinde să fie eficientă și care urmărește să ofere un standard minim decent de viață tuturor membrilor comunității prin investiții în servicii sociale de sănătate, educație, dizabilități, etc. Instituționalizarea acesteia facilitează accesul egal al tuturor în nevoie și elimină nevoia de rețele de patronaj și clientelism. Pe lângă asta, produce externalități pozitive benefice întregii societăți (forță de muncă mai bine educată și mai sănătoasă, cetățeni care vor tinde spre centrul politic și să protejeze status quo-ul).
  • Redistribuția informală, rezultată în urma refuzului celor mai avuți să contribuie la ridicarea din sărăcie a celor mai defavorizați de condițiile economice. Prin caracterul ei informal este inegală, privilegiind anumite grupuri sociale sărace în defavoarea altora și mai sărace, creează rețele de dependență clientelară cu efecte nefaste asupra democrației și funcționării statului. Produce în principal externalități economice și sociale negative, care afectează toate grupurile sociale prin reducerea potențialului de dezvoltare și creștere economică.

Redistribuția are loc fie că vrem, fie că nu vrem, formal sau informal. Interesul nostru, ca societate, este să promovăm un model de redistribuție care să aibă în principal externalități pozitive și să fie cât mai eficientă. Din cele de mai sus se poate deduce că cea mai evidentă soluție este combaterea corupției cu politici anti-sărăcie asociate cu o justiție independentă și eficientă.

Avem nevoie de o politică anti-sărăcie care să reducă stimulentele pentru a apela la rețele de clientelism, care să elimine nevoia de a apela la surse informale de acces la resurse. Pentru asta avem nevoie de mai multe resurse (da, taxe mai mari, în special pe capital) care să fie investite în infrastructură care să crească mobilitatea forței de muncă, sănătate, educație și de politici proactive de creare de locuri de muncă în zone cu populație neocupată. Aceste politici anti-sărăcie trebuie corelate cu politici penale raționale care să combată corupția mare (cu efecte structurale) și care să facă irațional de riscantă corupția mică. Avem nevoie de un mix de politici sociale care să scadă beneficiile marginale ale corupției (prin politici anti-sărăcie) și să crească costurile marginale ale acesteia (aplicarea activă a legii).

Putem combate corupția și prin reducerea dimensiunilor statului și prin instituirea unui stat polițienesc, dar asta nu va rezulta decât în redistribuire informală prin criminalitate ridicată (apariția de grupuri mafiote, trafic de substanțe interzise, furturi din locuințe și omoruri) și divizarea societății în grupuri prospere, care trăiesc în cartiere încercuite de ziduri, și grupuri defavorizate care locuiesc în precaritate și criminalitate. Nu poți scăpa de redistribuire, iar mecanismele pieței nu au cum să ajute pentru că ele sunt cele care creează aceste inegalități, în primul rând.