Cum guvernul nu rezolvă nimic prin desființarea pilonului II de pensii

Nu am fost niciodată susținătorul Pilonului II de pensii. Pentru că taxele de administrare de 2.5% (acum au mai scăzut la 1.7%) mi se par foarte nesimțite. Pentru că modelul de funcționare al acestor fonduri le fac doar puncte intermediare în procesul de reciclare a banilor statului (statul dă banii colectați din salarii la fondul de pensii - fondul de pensii îi dă înapoi statului cu dobândă prin titluri de stat). Pentru că este un pas intermediar (care va dura o cohortă generațională, 40 de ani) către un sistem eminamente privat care, cel puțin în Chile, SUA, etc. nu s-a dovedit atât de superior în a oferi o viață decentă și lipsită de griji celor ajunși la vârsta pensionării.

În Chile, care a tranziționat către un sistem de pensii private prin același model (cu un Pilon II de tranziție), început acum 30-40 de ani, în timpul dictaturii militare a lui Pinochet, pensia medie în 2016 era de doar 350 de dolari. Asta în condițiile în care salariul minim brut era de 384 de dolari. Iar structura economică și socială a Chile nu e atât de diferită. Așadar, în singura țară care a finalizat tranziția, modelul a cam eșuat să asigure un nivel decent al pensiilor. Ce ne face să credem că în cazul României va fi diferit?

Ideea asta că piața ne poate oferi cele mai bune rezultate, atâta vreme cât statul nu se implică să corecteze decalajele, nu se prea pupă cu realitatea istorică și economică modernă. Indiferent de ce țară am vorbi. Statul are capacitatea de a produce bunăstare, atunci când este bine guvernat și când i se permite să intervină în economie pentru a aplica corecții. Problema la noi este că incapacitatea administrativă și corupția duce la apariția unei neîncrederi structurale în stat și în capacitatea acestuia de a oferi bunăstare. Neîncredere care conduce către modele de stat minimal care nu au nici ele rezultate tangibile mai pozitive pentru marea masă a populației.

Dar să revin la Pilonul II de pensii administrate privat. Deși nu sunt de acord cu modelul de funcționare al acestuia, decizia pe care urmează să o ia cabinetul Dăncilă, care știm că e deja în pregătire de 1-2 ani, este cât se poate de proastă. Proastă nu pentru că nu am ști consecințele imediate (elimină parțial deficitul structural al fondului de pensii), ci pentru că dă dovadă de o lipsă de perspectivă strategică atunci când vine vorba de politicile publice. Guvernul nu știe ce vrea să facă pentru a corecta dezechilibrele care au condus la deficitul structural. Deci lipsa de previzibilitate, strategie pe termen mediu și lung, precum și incapacitatea de a comunica eficient sunt ceea ce trebuie, în principal, criticat.

Avem tendința de a trata simptomele în locul cauzelor. E mai facil pentru guvern să trateze rapid efectele în loc să gândească și să implementeze politici pentru ameliorarea cauzelor. Iar cauzele sunt destul de clare. Ai o problemă demografică, ce nu îți permite să înlocuiești cohortele care ies la pensie, asociată cu un nivel redus al veniturilor impozitabile (asociată parțial și cu productivitatea redusă), care îți aduce insuficiente resurse la buget. Ca să nu mai spun că oricum colectăm cam cel mai mic procent din PIB din Uniunea Europeană, dar vrem servicii sociale la nivel occidental. Avem deci un set de cauze și deci un set de efecte.

Guvernul Boc, văzând efectele asupra fondului de pensii, în linie ideologică de dreapta și sub auspiciile Băncii Mondiale, a încercat să elimine efectele prin tranziția către pensiile private, pasul intermediar fiind Pilonul II. Guvernele Tudose și Dăncilă, văzând înrăutățirea efectelor asupra resurselor bugetare ca urmare a Pilonului II, în linie ideologică etatistă, purcede la eliminarea acestuia pentru a petici câteva găuri din bugetul de pensii. Nici Boc și nici Dăncilă nu au venit cu soluții la deficitele structurale (forță de muncă redusă și salarii mici/productivitate redusă), doar tratează simptomele.

Guvernul trebuie să se gândească, împreună cu toți stakeholder-ii, la soluții pentru criza demografică și la problema veniturilor/productivității. Dacă crești veniturile impozabile și crești forța de muncă, inclusiv prin imigrație, dezechilibrele fondului de pensii, pe termen mediu și lung, devin mult mai ușor de rezolvat.

Ce ar trebui să ne intereseze pe noi este să găsim soluții care să asigure celor care se pensionază un nivel de trai decent, care să nu îi ducă în precaritate și să nu îi forțeze să muncească după vârsta pensionării.

Dar știu că mulți dintre voi nu vă gândiți la pensionare. Spuneți că nu mai ajungeți la vârsta aia, iar dacă ajungeți nu o să vă dea statul nimic. Peste 30 de ani s-ar putea să regretați și să vă duceți în Piața Victoriei să vă crească statul venitul minim garantat. Mă refer în special la cei care acceptă să lucreze prin tot felul de contracte de consultanță, PFA, colaborare și altele.

Opiniile exprimate de către autorii Tefelistul.ro nu reprezintă, în mod neapărat, opinia redacției sau a corpului editorial.