/ Politica

Cum va muri democrația.

Nimic nu durează la nesfârșit.

Într-un anumit moment, o generație de oameni va descoperi că democrația nu functionează și o va înlocui cu o altă formă de guvernare (poate) superioară acesteia.

Există un concept retoric și filosofic care se numește reductio ad absurdum [1], care spune că atunci când pui o întrebare și primești un răspuns absurd înseamnă că este ceva în neregulă cu întrebarea. Dacă întrebarea este “este România condusă de Dragnea și PSD?” și răspunsul este “alegeri democratice” înseamnă că este ceva în neregulă cu întrebarea. Ăsta este un exemplu autohton, dar putem vorbi și de societăți democratice cimentate de sute de ani: SUA, Europa de Vest, Japonia, India, ș.a.m.d. Toate aceste societăți care s-au obișnuit cu democrația cred cu tărie că aceasta funcționează și devine din ce în ce mai sofisticată și eficientă. Dar în multe lagăre ale democrației din lumea întreagă aceasta a devenit arțăgoasă, litigioasă, partizană și disfuncțională. Deci, un impediment (sau o provocare) al ajungerii la o formă de guvernare superioară ar putea fi gestionarea situațiilor care apăr odată cu punerea la conducere a unor oameni că Trump, Dragnea, sau cine mai vreți voi.

Una dintre trăsăturile de bază ale democrației este acest partizanat, însă în ziua de azi lumea devine din ce în ce mai puțin atașată de partide politice. Astfel partidele duc lipsă de susținere și nu mai sunt în integralitate funcționale. Dacă mai adăugăm și faptul că țipam unii la alții în timp ce adevăratele probleme rămân nerezolvate putem concluziona că democrația nu mai funcționează.

democracy-1

Ceea ce va fi devastator pentru noi nu va fi cauzat de lipsurile democrației, dar dacă democrația nu va fi în stare să rezolve problemele cu care ne confruntăm atunci aceasta va eșua în scopul pentru care a fost creată. Așadar, putem să ne punem următoarea întrebare: cum va muri democrația?

Cadrul de referință

Putem să ne întrebăm “cum va muri democrația”, însă cadrul în care ne punem această întrebare este unul greșit deoarece este un derivat al istoriei democrației moderne. Nu este un cadru vechi-nici măcar nu este mai vechi decât fondarea SUA. Cadrul democrației moderne are maximum 100 de ani. Nu ai cum să pui bazele unui sistem democratic cât timp folosești sclavi. De la eliminarea sclaviei încoace vorbim de democrația care a ajuns o franciză universală, plină de de partide politice masive, de democrație electorală, tipică SUA la finele Primului Război Mondial care gradual s-a răspândit pe tot globul. Acest tip de democrație a avut foarte multe eșecuri în intervalul centenar, eșecuri pe care le voi prezența în acest articol. Pentru a putea înțelege cum democrația poate da rateuri trebuie să ne întoarcem la momentele în care a făcut-o.

Dacă întrebi străini (europeni, americani etc) cum s-ar simți dacă democrația ar dispărea subit, mulți vor da drept exemplu anii 1930 și 1970-când Spania, Portugalia, Grecia, țări democratice, erau sub regimuri totalitare. În America Latină, puțina democrație care începuse să prindă aripi a dispărut o data cu lovitura de stat a lui Pinochet. Un alt exemplu ar fi colapsul regimurilor democratice în Asia, continuat cu colapsul democrației latente din Africa.

În 2010-2011 în mijlocul crizei monedei Euro președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a încercat să o convingă pe Angela Merkel să fie mai relaxată cu privire la poziția ei contra colectivizării datoriilor din Uniunea Europeană, zicând că eșecul în a adopta o asemenea poziție ar putea aduce Europa înapoi în anii ‘30.

Când experții politici vorbesc de “căderea democratiei” termenul pe care ei îl folosesc este cel de “regresare” la momentul în care democrația nu ar fi fost realizabilă.

Întrebarea principală din ultimii 50 de ani a societăților politice este: cum naiba se face că democrația funcționează când este un sistem de guvernare atât de improbabil? Nici până acum nu avem răspunsul la aceasta întrebare. Ca democrația să funcționeze este nevoie ca oamenii să aibă încredere unii în alții, bogății să aibă încredere în săraci că aceștia nu le vor lua averile, soldații să aibă încredere în civili că aceștia nu le vor lua armele. Toți acești oameni trebuie să cadă în unanimitate la un consens pentru ca democrația să funcționeze.

democracy-2

Deci construiești acest sistem fragil unde jucătorii majori au o motivație foarte mare să se retragă, și totuși aleg să nu o facă, și îi pui laolaltă cu restul. Din păcate, tot ce s-a descoperit este că democrația este magnifică când funcționează... și când încetează să o facă, este dezastruos. Când democrația își dă ultima suflare, apar momentele când bogații își iau averile și pleacă, unde soldații încarcerează civilii care le-ar putea lua armele. Ăsta este felul în care experții politici își imaginează “căderea democratiei”.

Însă istoricul David Runciman consideră acesta perspectivă una greșită.

Dacă ne așteptăm ca democrația să eșueze în felul în care a făcut-o în secolul 20 vom rata semnele care sunt în fața ochilor noștri că aceasta nu mai funcționează cum trebuie. Ceea ce va duce la căderea unui regim democratic nu va fi același lucru care va duce la căderea altuia, și ideea că semnele vor fi mereu aceleași ne orbește. Și în momentul în care le vom vedea, va fi prea târziu. Democrația va eșua pentru că îl căutăm pe Hitler în Trump sau Dragnea.

5 motive pentru care nu putem învăța din istorie

1. Un sentiment general

Premisa că în momentul în care o democrație a secolului 21 moare această regresează la perioada pre-democratică nu ia în calcul posibilitatea că democrația poate fi folosită în continuare chiar și după momentul în care a încetat să funcționeze. Astfel teama de schimbare va face ca instituțiile primordiale cu care ne-am obișnuit (alegerile, libertatea presei, domnia legii) să fie preluate ca forme dar nu ca fond, mult după punctul în care democrația nu va mai livra ceea ce s-a angajat că livrează.

Această premisă este consistentă cu părerea generală că inamicul principal al democrației sunt mișcările populiste, o ură și o nemulțumire generală a populației. Fals.

Populismul nu este un asalt direct asupra democrației.
Populiștii nu spun că democrația nu funcționează. Nici Donald Trump nu zice asta. Modi al Indiei nu zice asta.
Nici cei mai iliberali democrați din Polonia și Ungaria nu spun asta.

Ei nu spun că nu mai funcționează, ci că “ne-a fost furată și că ne-o vom lua înapoi!”. Furată de către elită și de către străini, recuperabilă. Ne vom întoarce în timp, nu atunci când nu exista, ci atunci când încă funcționa! Vă vom da democrația înapoi!”

Acești oameni nu atacă democrația dar la fel de bine pot să o distrugă-obstacolul principal sunt cei care apăraă democrația în timp ce o golesc de semnificație și conținut. Și în timp ce instituțiile democratice iși pierd din esență, democrația este încă la putere și atrage de partea ei susținători.

2. Diferența dintre anii ‘30 și astăzi este că noi știm ce s-a petrecut atunci în timp ce pentru ei era o premieră.

S-au învățat lecții. Una din ele la criză economică din 2007 2008, criză care încă aduce reproșuri democrației deoarece efectele ei se resimt în continuare chiar și în ziua de azi. Democrația nu a reușit să vina cu soluții de moment pentru a evita criza, iar ce intervenționalism s-a produs poate fi considerat de unii chiar negativ-se poate argumenta că soluțiile propuse de către sistemul democratic au exacerbat criză în loc să o aplaneze. Deși toată lumea zice că “am retrăit recesiunea din anii ‘30” acesta rămâne unul dintre cele mai mari neadevăruri. Totul este diferit. Dobânzi aproape de 0%, inundarea economiei cu bani, noi bule de comerț, derivate ale noilor forme de inegalitate socială șamd. Nu există precedent istoric pentru perioada în care trăim. Ce urmează? Oricine poate să ghicească, însă un lucru e sigur: nu va fi o repetare a anilor ‘30 sau ‘70. În acest context, istoria nu este un ghid.

Dacă ai lua un om din anii ‘30 sau chiar din secolul 19 și i-ai arată politică din UK sau SUA din ziua de azi ar zice: “Dar sunt aceleași. 80 de ani și sunteți tot labour vs conservatives? 80 de ani și sunteți tot democrats vs republicans? Nici măcar nu ați schimbat numele!” S-au schimbat mici subtilități ici colo dar în mare-sistemul e identic în timp ce societatea este diametral și fundamental schimbată.

democracy-3

E greșit să te uiți la anii ‘30. Democrația aproape că eșuase în SUA și în UK iar în Europa a fost un dezastru. Puteai număra democrațiile mondiale pe degetele de la două mâini.

3. Diferențe de bază între societatea de azi și cea de acum 80 de ani.

3.1. Dacă folosim standarde moderne, acele societăți erau foarte violente în timp ce cea din prezent este cea mai lipsită de violență.

Mulți oameni nu sunt de acord cu afirmația asta deoarece ei simt ceva total diferit. “Cum poți să zici că America e mai puțin violentă azi când în Texas cineva intră într-o biserică cu o armă automată și omoară 100 de persoane? Sau 300+ la Las Vegas? Sau toate atacurile teroriste?”

Vedem multă violență dar simțim pe pielea noastră mult mai puțină. În era informației aproape toate crimele și dezastrele sunt mediatizate, pe când în trecut informația pe care o primeai era deseori regională și arareori globală-și și atunci, selectiv. La fel și cu politica. Aceasta era în trecut mult mai violentă decât este azi.

În SUA, rata criminalității a scăzut constant, excepție făcând doar în ultimii ani, datorită unor zone-problemă. Chicago, Baltimore și Las Vegas sunt printre singurele orașe unde încă găsim o adevărată problemă infracțională. Iar în Chicago doar 5 din cele 17 districte au probleme cu violența. Sunt doar focare de violență, nu este o molimă răspândită la nivel național. Șansa ca acum să fii agresat pe stradă este mai mică decât era în anii ‘30 sau ‘70. Din cauza faptului că în anumite locuri violența este atât de intensă, mediatizarea ei da naștere ideii că răspândirea este direct proporțională prin normalizarea acesteia. Donald Trump a vorbit de “măcelul prezent în viața americanilor” (the carnage of the american life)” oamenilor care nu au experimentat asemenea orori dar care sunt înspăimântați de ele. Din cauza acestei frici, enorm de mulți americani se sinucid. Astfel America a devenit singură țara modernă a cărei speranță de viată este în scădere, nu în creștere.

Nu armele de foc sunt responsabile pentru această scădere dramatică. Responsabilă este epidemia de opioide. Numărul mare de sinucideri. Accidentele de mașină. Dieta deficitară. Dar nu ajungi politician vorbind de siguranța la volan. Trump a atins puțin subiectul opioidelor și cam atât. Nimic altceva. Pe lângă asta o mare parte din violență care are loc în ziua de azi are loc în mediul online. În ciuda zicalei “sticks and stones may break my bones but words will never hurt me”-vorbele chiar pot răni profund.

3.2. Suntem mult mai bogați decât ei.

Nu doar SUA sau UK sau Europa de Vest, dar chiar și majoritatea țărilor din Europa de Est sunt mult mai prospere decât au fost vreodată.

Un adevăr în lumea științelor politice este următorul: nicio democrație nu a revenit la dictatură militară atâta timp cât PIB-ul per cap de locuitor trecea de 8000$/an. La momentul actual este undeva de 4-5 ori mai mare pentru țările din Vest, iar pentru România este undeva fix la limită. Ne întoarcem la societățile inegale ale secolului 19. Totuși, trebuie să remarcăm elementul critic din comparație. Atunci se putea vorbi de societăți inegale sărace-astăzi vorbim de societăți inegale bogate. Astfel rezultă că în momentul în care democrația va eșua din cauza inegalității nu va eșua pe modelul din trecut. Felul în care eșecul arată într-o societate inegală săracă este total diferit de felul în care acesta arată într-o societate inegală bogată.

3.3. Suntem mult mai în vârstă decât ei.

În anii ‘30 media de vârstă în Anglia, Franța și Europa de Vest era de 25 de ani. Acum în Europa media de vârstă este de 45 ani. Faptul că violența politică este jocul omului tânăr este un adevăr. Faptul că fascismul este jocul omului tânăr este un adevăr. Oamenii bătrâni pot să susțină și să îmbrățișeze fascismul dar au nevoie de tineri pentru a îl implementa.

Grecia contemporană a trecut în ultimii 10 ani printr-o criză care are ecouri ale crizei din anii ‘30. O recesiune mai longevivă și mai adâncă decât Marea Recesiune- economia Greciei s-a micșorat cu aproape un sfert, așadar Grecia a suferit astăzi mai mult decât au făcut-o SUA sau UK în anii ‘30. Ce au suferit ei este comparabil cu suferința Weimar-ului German. Criza aceasta s-a manifestat printr-o rată generală de șomaj de 25% și o rată de șomaj de 50% în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani. Dacă ai trage un semn de egal între o rată de șomaj de 50% și instaurarea fascismului în Germania, nu ar avea nimeni nimic de obiectat. Nu poți să lași atâția oameni fără muncă și să nu te aștepți la ceva violent.

Dar de ce nu se întâmplă asta în Grecia? Grecia are una dintre cele mai ridicate medii de vârstă din Europa și e una dintre cele mai vechi societăți de pe Pământ. Sunt mult mai mulți pensionari în Grecia decât sunt studenți. Și mulți dintre acei studenți stau pe pensiile părinților sau ale bunicilor și încă locuiesc cu aceștia. Grecia s-a trezit cu o scădere de la un PIB de 30.000$ per cap de locuitor la un PIB de 20.000$ per cap de locuitor. O astfel de scădere poate dezmembră o societate. Totuși nu putem aduce vreun exemplu comparativ din istorie deoarece nu am văzut niciodată o societate atât de bogată să sărăcească atât de repede.

democracy-4

Grecia în anii ‘60 și ‘70 a trecut prin perioadă ei de violentă politică. Și deși a trăit constant cu frică unui atac din partea Turciei, în Grecia nu a avut loc nicio lovitură de stat violentă. Dacă nu s-a întâmplat până acum nu se va mai întâmpla.

Lupta în Grecia este între bancher și contabil. Între contabili și funcționării Uniunii Europene. Nu între soldați și politicienii aleși în mod democratic. Și totuși este just să ne punem următoarea întrebare: este democrația Greciei moderne un experiment eșuat? Ceea ce au îndurat ei și inabilitatea politicienilor de a naviga printre aceste momente de criză este un eșec fără precedent al democrației. Nu există vreo paralelă istorică.

Doar o singură societate din istorie ne poate oferi niște indicii cu privire la ce să ne așteptăm de la viitoarea criză a democrației. Japonia contemporană.

Democrația în Japonia este disfuncțională de vreo 25 de ani. A avut obstacole în rezolvarea problemelor fundamentale cu care se confruntă, dar în ciudă acestui fapt, a rămas în continuare o societate incredibil de prosperă. Cu toate astea, Japonia este blocată într-o putrezire politică sistematică. Până recent, Japonia a avut o creștere economică foarte puțin peste 0%.. Este o populație din ce în ce mai bătrână, iar media de vârstă este mai ridicată decât în cazul Greciei. Japonia este un caz rar: o țara cu o populație a cărei natalitate este în scădere dar care nu recunoaște nevoia de imigranți-ceea ce este ironic deoarece imigranții (forță de muncă) sunt singură lor salvare. Așadar, din moment ce nu vor să facă copii, le rămân 2 opțiuni: imigranți sau roboți. Și la cum cunoaștem japonezii, e clar la care dintre aceste capitole excelează.

4. Prima criză democratică în era digitală și rolul Facebook în dezbaterea politică

Când Hillary a dat vina pe Rusia pentru rezultatule alegerilor, acuzându-i că s-au folosit de hack-uri și știri false pentru a o discredita, a descris societatea că fiind una “Orwelliană”[2] caracterizată de supravegheri, interceptări, dezinformare și negare a adevărului. Fără vreo urmă de dubiu putem afirma că era digitală este un pericol pentru democrație. Esența principală a unei lovituri de stat în era modernă este preluarea de către armată a posturilor radio și a televiziunilor și informarea publicului cu privire la faptul că democrația lor a fost temporar suspendată. Acesta este un exemplu de congregare a informației. Era digitală face fix opusul. Disipează diversele pericole care amenință democrația făcându-le mai puțin evidente, dar ele rămân acolo. Nu vor sfâșia democrația peste noapte ci o vor descoase fir cu fir, încetul cu încetul.

Motivul pentru care iubim democrația este că ne aduce 2 lucruri:
-produce beneficii sociale pe termen lung; chiar dacă societățile democratice păr că trec constant prin schimbări, pe termen lung acestea ajung la prosperitate, progres economic și social;
-le oferă oamenilor demnitate; îi lasă să se exprime, să fie auziți, să fie luați în serios de către politicieni și să se plângă.

Beneficii + Respect = Democrație.

Era digitală nu le amenință în particular pe niciuna dintre cele două. Din contra, le oferă stabilitate. Crește șansa de a găsi soluții pentru diverse probleme apelând la conștiință și informația colectivă și crește posibilitățile oamenilor de a se face auziți și de a se exprima. Dar în același timp ia cele două beneficii și le dezagreghează. Le desparte. Așadar ajungem la soluții tehnologice prin proces democratic, în timp ce aceeași tehnologie, care oferă aceste soluții, le permite oamenilor un canal de comunicare ce nu are egal în istorie: dezbatere democratică în social media. Astfel, puterea politică care trebuia să fie puntea dintre ceea ce comunică populația și soluțiile tehnice pentru probleme își pierde din putere și din rol. Comunicarea între populație și “problemă/soluție” se face nemijlocită. Lumea încearcă din răsputeri să ocolească implicarea partidelor.

Facebook-ul este o instituție unică în istoria umanității. Oferă o rampă de lansare oamenilor pentru a caută soluții la problemele cu care se confruntă. Un motiv pentru care Grecia nu a recurs la violențe pe timpul crizei este Facebook-ul. În momente de criză oamenii au nevoie de o platformă care să îi unească și care să le ofere soluții. Pe de-o parte, Facebook este cea mai ierarhică societate din istorie, fiind deținută de un singur om. Însă pe de altă parte, este un focar de democrație. E precum o curte medievală, iar Mark Zuckerberg este prințul. Când oamenii au căutat să îl compare pe Zuckerberg cu ceva, l-au comparat cu un împărat roman. Dar el este mult mai puternic decât a fost Cezar sau Marc Aureliu. Însă ceea ce îl face important nu este influența politică sau militară, ci puterea informațională.

Facebook-ul este o societate mai democratică decât orice stat democratic și mai autocrată decât orice stat autocrat. Pe lângă asta, are în conturi mai mulți bani decât aproape orice guvern din lume.

5. Cele 3 mari probleme ale SUA

Așa cum am menționat mai sus, acestea sunt: epidemia opioidelor care duce la o rată mare de suicid, tensiunile externe, precum și riscul de război nuclear cu Coreea de Nord și problema penitenciarelor, în care se află 2 milioane de pușcăriași, cea mai mare pondere de deținuți din lume-dintre care majoritatea sunt negri. Felul lor de a combate aceste problemă este de a le muta “out of sight, out of mind”, departe de ochii lumii. Iar această tactică intră în contradicție cu principiile democrației.

Cum va muri democrația?

Democrația nu va eșua în felurile în care a făcut-o în trecut. Iar moartea acesteia ne aduce două vești, una bună, și una proastă, pe care noi trebuie să le acceptăm că atare. Vestea bună este că acum este mult mai puțină violentă politică și felul în care democrația va eșuă nu va fi unul brutal. Vestea proastă este că faptul că își da ultima suflare ne obligă la o schimbare politică. Din moment ce agresiunea iese din discuție, va trebui să găsim o cale nouă.

Walter Scheidel a scris o carte: ‘The Great Leveler: Violence and the History of Inequality from the Stone Age to the Twenty-First Century[3] ce ilustrează istoria inegalității pornind din Epoca de Piatră și ajungând în 2017. În această carte el observă cum omenirea încă nu a găsit soluție pentru o problemă primordială-inegalitatea. Cei care dețin mai mult vor ajunge să dețină și mai mult pentru că reușesc să acumuleze mai mult. Este banal dar adevărat. De la începuturile timpului până astăzi nu s-a găsit o metodă care să rezolve problema aceasta fără să implice violentă catastrofală la scară largă. Nu trebuie să fie un război-poate să fie o epidemie, sau o revoluție foarte violentă.

Revoluția rusească a fost perfectă pentru rezolvarea inegalității. Ciumă neagră a fost o soluție perfectă pentru rezolvarea inegalității, Primul Război Mondial a fost perfect pentru rezolvarea inegalității [4] ,Al Doilea Război mondial a fost perfect pentru rezolvarea inegalității. În față violenței, oamenii sunt egali. Niciuna dintre aceste soluții nu este fezabilă pentru rezolvarea inegalității în ziua de azi. Căderea democrației nu se va mai realiza prin mijloace violente sau prin lovituri de stat.

Să luăm un exemplu: Trump în SUA. Ambele părți zic că ceea ce s-a întâmplat a fost o lovitură de stat. Oponenții lui Trump susțin că alegerile au fost fraudate cu ajutorul Rusiei și că democrația le-a fost furată, iar suporterii lui Trump zic că acesta este prizoner în Casă Albă și că statul paralel (deep state) l-a împiedicat să realizeze ce și-a propus. Toată lumea crede că există influențe oculte. Nu a fost lovitură de stat. Este doar cineva care a fost ales și nu știe să guverneze în timp ce jumate de țara îl urăște. Simplu. Asta nu este o lovitură de stat. Asta este democrație disfuncțională.

democracy-6

Nu va fi lovitură de stat, nu va fi război. Nu știm ce va fi. Știm doar că momentan căutăm soluții tehnice pentru probleme și ne exprimăm părerile prin platforme noi, nemaiîntâlnite până acum în istorie. Oamenii din Sillicon Valley nu sunt adepții democrației. Ei sunt de părere că mașinăriile și algoritmii sunt cele care vor oferi soluția corectă, în timp ce tot ei au oferit maselor aceste canale noi de comunicare democratice, unde toată lumea își poate exprimă părerea.

Nu este o soluție pentru ceea ce va urma-dar trebuie să observăm o atitudine și anume tendința lumii de a aștepta semnele cu care suntem obișnuiți când democrația eșuează. Să aștepți lovitură de stat. Să aștepți ca violentă să ocupe primul plan. Să te aștepți la dezintegrarea ordinii civile ca și semn că democrația nu mai funcționează că și semn că democrația nu mai funcționează. Putem 100 de ani să așteptăm aceste semne pentru a realiza că democrația nu funcționează și ea va fi eșuat cu mult timp înaintea acelui moment. Pentru că va fi golită, subțiată, slăbită. Va fi o formă fără fond. Soluții într-o parte și frustrare în cealaltă.

Concluzia este că ne preocupăm de lucrurile greșite. Donald Trump nu va deveni Hitler și nici nu va salva democrația americană aducând-o la trecutul glorios, “making America great again”. Zuckerberg e o amenințare mai mare la adresa democrației decât Donald Trump. Nu pentru că a pus vreun gând rău democrației, Doamne ferește. Dar a creat ceva ce niciun actor politic nu poate controla. Și creația lui este un vehicul al democrației deci putem liniștiți să îi sărbătorim potențialul de a împarți democrație cu mult timp după punctul în care deja a erodat și golit principiile pe care se bazează democrația. Și asta se poate întâmplă în timp ce noi zicem “Donald Trump e salvatorul nostru” sau “Donald Trump e Hitler”. Și problemă fundamentală este că de ceva timp încoace suntem orbiți de forme în timp ce fondul fuge de sub noi.

Referințe:

  1. http://www.iep.utm.edu/reductio/

  2. https://www.theguardian.com/books/booksblog/2014/nov/11/reading-group-orwellian-1984

  3. https://press.princeton.edu/titles/10921.html

  4. https://pseudoerasmus.com/2016/05/08/bm/