/ Sport

De ce avem mereu așteptări prea mari de la naționala de handbal.

Deși la fiecare turneu se vorbește, aproape fără excepție, despre medalie, tolba de trofee a handbalului rămâne săracă.

De peste 15 ani, de când urmăresc constant acest sport, am observat că așteptările suporterilor mai mult sau mai puțin specializați în domeniu cu privire la participarea naționalei de handbal fete la un turneu final se înscriu în permanență în linia promovată de media. Se vorbește mereu despre faptul că echipa României este favorită la cel puțin o medalie de fiecare data, atunci când contextul îi este puțin favorabil vorbindu-se chiar despre marele trofeu, cum s-a întâmplat si la cel mai recent turneu, mai ales după primele 3 meciuri, care au fost într-adevăr foarte reușite.

În primul rând, o sa zic că în ultimul timp am făcut notă discordantă și am fost realist. Cu câteva mici excepții, au existat de fiecare dată cel puțin 2-3 echipe care practicau un handbal mai complet, mai consistent și mai constant decât echipa noastră. De multe ori, în astfel de cazuri, se căuta complicarea explicațiilor și se făcea apel la mentalitatea precară, greșeli de arbitraj sau greșeli ale antrenorului, însă răspunsul era cât se poate de simplu: nu aveam valoarea necesară unor mari performanțe.

E drept că în anii 2000, când am și avut cea mai mare performanță, medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2005, un oarecare fenomen de underachieving exista, dar acesta a fost pe o perioadă limitată de câțiva ani, timp în care multe din jucătoarele de bază ale naționalei jucau la echipe de top din nordul Europei sau echipe de Champions League, nereușind să lege victorii și la națională. Vremurile acelea sunt de mult apuse. În momentul de față sunt destul de puține jucătoare românce care joaca la un nivel mare, iar principalul club de handbal din țară se bazează în primul rând pe handbaliste străine, spre deosebire de anii când Oltchim era echipa care dădea scheletul naționalei.

În acest context, în care avem o singură jucătoare cu adevărat mare (Cristina Neagu, care a și lipsit la ultimele 2 meciuri, decisive pentru medalii) și câteva sportive bune în creștere de nivel sau alte câteva cu mare experiență care pot sa ajute, acest loc 4 e un rezultat mare, de care trebuie să ne bucurăm. Orice altă reacție mi se pare nerealistă. Nerealistă, dar de înțeles.

E adevărat, ne ajută că handbalul este un sport de nișă, jucat doar de 15-20 de țări din lume în mod serios, unde valoarea este concentrată în puține locuri (atât ca echipe naționale, cât și la nivel de club), dar chiar și să contezi pentru medalii sau să fii în primele 8 la un turneu este un fenomen atât de rar, încât e normal să avem interes și așteptări de fiecare data. Și nu ar trebui să surprindă pe nimeni că exista o reacție temperamentală, de dezamăgire, de fiecare dată. Considerăm că merităm doar pentru că suntem o țară de tradiție în handbal, dar ne uităm foarte rar la context. Și așteptările revin de fiecare dată la un nivel prea mare față de ce ar trebui, în mod realist, să obținem.

După părerea mea, pe termen scurt și mediu, ar trebui să fim foarte bucuroși că acest loc 4 înseamnă calificarea directă la Mondiale și poate fi un prim pas către participarea la Jocurile Olimpice. Și să speram că această accidentare nu o va opri pe Cristina să revină la forma recentă și să ne mai ajute pentru câțiva ani să ne bucurăm de câteva performanțe de nivel mediu. Avem mare nevoie în sportul românesc de așa ceva, dar nu avem prea multe argumente să visăm la trofee și mă îndoiesc că acest lucru se va schimba prea curând.

sursă foto:pagina de Facebook "FRH - Federația Română de Handbal"