/ Externe

Declinul lent al lui Netanyahu

Președintele Israelului, Reuven Rivlin, l-a nominalizat pe Yair Lapid pentru formarea unui nou guvern după ce Benjamin Netanyahu nu a reușit să adune suficienți membrii ai Knessetului care să îl susțină pentru un nou mandat.

Lapid va avea 28 de zile să iși găsească o majoritate, iar în cazul în care nu reușește, Rivlin urmează să înștiințeze Knessetul că acesta are 21 de zile să găsească un Prim Ministru. Dacă nici Parlamentul nu reușește să găsească o majoritate de 61 de Parlamentari care să investească un Guvern, acesta se dizolvă automat și urmează alegeri anticipate.

Trebuie amintite patru lucruri foarte importante:

1. După fiecare scrutin care nu duce la formarea unui nou Guvern, in funcție rămâne guvernul momentul declanșării alegerilor, inclusiv primul ministru rămâne in funcție, iar acesta are puteri depline, chiar dacă Guvernul în sine este unul interimar.

2. În Israel imunitatea parlamentară trebuie cerută în Knesset. E o procedură diferită față de standardul European cu care suntem obișnuiți. În mare parte a Europei imunitatea există și procurorii trebuie să facă o cerere ca aceasta să fie ridicată. În Israel este invers, imunitatea, deși există, trebuie cerută de către inculpat și este acordată de către Knesset cu majoritate de voturi.

3. Împotriva lui Netanyahu a început oficial urmărirea penală la sfârșitul lui 2019 în trei dosare, iar cererea de imunitate și-a retras-o pentru că știa că nu are majoritatea necesară ca să ii fie aprobata în Knesset.

4. Prim Ministru în Israel poți ajunge doar dacă ești membru al Knessetului.

Cum s-a ajuns deci aici?

În martie 2020 după al treilea rând de alegeri fără un câștigător clar, Benjamin Netanyahu s-a ințeles cu principalul lui contracandidat, Benny Gantz, pentru a forma un guvern pe fondul pandemiei.

Această coaliție a dus ulterior la niște schimbări substanțiale în scena politică din Israel, dar cert este că, după trei rânduri de alegeri, Israelul a avut din nou un Guvern întreg, în locul unuia interimar. Una din aceste schimbări substanțiale era că Blue and White, principala forță politică anti Netanyahu, a rămas o alianță formată practic dintr-un singur partid, cel al lui Gantz, celelalte două partide componente ale alianței rupându-se și trecând în opoziție.

Guvernul cel nou s-a realizat în baza unui acord de coaliție care, printre altele, stipula faptul că, după jumătate de mandat, funcția de Prim Ministru va trece de la Benjamin Netanyahu la Benny Gantz automat. În majoritatea democrațiilor, acordurile de coaliție au valoare strict politică și așa era și în Israel până la acest guvern de „urgență” format de Netanyahu și Gantz. Aceștia au trecut însa niște amendamente prin Knesset prin care modificau cvasi constituția Israelului (Basic Laws of Israel) și prin asta au legiferat, printre altele, faptul că rotația de care menționam mai devreme se face automat, cărui partid îi revin care ministere șamd. Practic partea formală a acordului de coaliție, care reglementa funcționarea coaliției în Guvern și în Knesset, a fost transformată în lege de rang constituțional. Acordul de coaliție nu s-a anulat însă cu dizolvarea Parlamentului, ci își încetează efectele abia în momentul în care se investește un nou Guvern.

Motive pentru destrămarea coaliției sunt multe. După părerea mea cele mai importante două motive, în ordine aleatoare, sunt următoarele:

1. Netanyahu nu putea risca pierderea funcției de Prim Ministru. Este singura funcție guvernamentală pe care o poate ocupa chiar dacă este urmărit penal. În momentul în care devenea Prim Ministru Alternativ, începea să piardă ușor ușor influența în partid și implicit și influența politică.

În octombrie 2021 rotația urmează să se producă automat, ceea ce însemnă că Benny Gantz o să devină Prim Ministrul Israelului, iar Netanyahu urmează să ocupe doar funcția de Prim Ministru Alternativ (fără alt portofoliu) cât timp nu reușește să formeze un nou Guvern (mai are o șansă dacă Lapid nu reușește să contureze o majoritate în jurul lui și al lui Bennett, când Președintele Rivlin o să acorde 21 de zile Knessetului pentru găsirea unei majorități de investire). În decembrie 2020 înainte să pice bugetul statului, care a dus apoi la dizolvarea Knessetului, partidul lui Gantz se zbătea la limita trecerii pragului, fiind pe un trend descendent puternic. Acest lucru l-a făcut pe Netanyahu să creadă că, în cazul unor alegeri anticipate, Gantz s-ar putea să rateze intrarea in Knesset, ceea ce urma să opreasca rotația din a se întâmpla. Cum ziceam mai sus, Primul Ministru al Israelului nu poate să fie decât un membru al Knessetului. Gantz însa a supra performat în comparație cu așteptările și a luat aproape față de cât ziceau sondajele.

2. El avea, în același timp, nevoie să controleze treburile în justiție. Partidul lui Benny Gantz deține, însă, conform acordului de coaliție, funcția de Ministru al justiției. Asta însemnă că singura variantă a lui Netanyahu de „a pune mâna” pe justiție era fie să îl convingă pe Ministrul justiției să acționeze în favoarea lui, fie să provoace alegeri anticipate, lucru care s-a și întâmplat.

Interesant este, că după ce s-a dizolvat Parlamentul la finalul lui 2020, Ministrul justiției de la acel moment și-a dat demisia. Interimatul a fost asigurat timp de trei luni de către Gantz, dar interimatul ministerial nu poate, din punct de vedere constituțional, să dureze mai mult de trei luni. Asta a dus la o nouă criză guvernamentală, dar și constituțională. Netanyahu, deși teoretic nu putea să oprească nominalizarea unei persoane de către Gantz, a putut să blocheze votul din cadrul sedințelor de Guvern, ceea ce a dus ca funcția să ramână vacantă o bună perioadă de timp. Criza s-a acutizat în momentul în care Gantz, dupa expirarea celor trei luni de interimat, s-a autopropus ministru întreg al justiției. Netanyahu, cu majoritatea lui din Guvern a respins nominalizarea lui Gantz, iar apoi a propus și a trecut prin vot un membru al Likud, Ofir Akunis, pentru această funcție. Procurorul General al Israelului i-ar fi spus în repetate rânduri că ceea ce face este ilegal și ca nominalizarea și înscăunarea unui membru Likud pe funcția „deținută” de Blue and White încalcă acordul de coaliție. Această ceartă a ajuns până la Curtea Supremă, care mai întâi a anulat decizia de numire a lui Akunis ca Ministru, iar apoi nu a mai apucat să se exprime pe fond deoarece Netanyahu a renunțat la demers si a fost de acord cu numirea lui Gantz.

Ce se întâmplă deci acum cu Netanyahu?

Momentan soarta lui este într-un limbo politic și juridic. Ultima lună a demonstrat că el spera să îl poată coopta pe Bennett, liderul alianței de partide de dreapta Yamina și un politician chiar mai de dreapta decât Netanyahu, pentru formarea unui nou Guvern, unde funcția de Prim Ministru să fie iar prin rotație între cei doi. Acesta însă nu a acceptat condițiile impuse de Netanyahu. Scopul lui Netanyahu era să fie el primul Prim Ministru, ca să poată să iși asigure loialitate în Ministerul Justitiei și prin această influență nou dobândită să își controleze propria soartă în dosarele de corupție. Când Bennett a refuzat categoric să fie al doilea PM, văzând cum l-a trădat Bibi pe Gantz, Netanyahu i-a propus să fie el primul PM. Gândul din spatele acestei propuneri era că având în vedere că procesul penal e deja în curs, e poate chiar mai important să fie PM în a doua parte a Guvernului, pentru a putea exercita influență asupra MJ într-un moment mai avansat al procesului (aici intervine și faptul că procesul e încă într-un stagiu foarte incipient, el este urmărit penal, dar până la o decizie în primă instanță mai durează, iar apoi mai urmează și apelul etc). Bennett însă a refuzat și această variantă.

Lui Netanyahu momentan i-a rămas doar speranța că Lapid nu gasește o majoritate să formeze un Guvern și apoi poate reușește, totuși, el să găsească o majoritate în Knesset în cele 21 de zile. Dacă însă nu reușește nici asta, se ajunge iarăși la alegeri anticipate. Un nou scrutin s-ar putea dovedi problematic pentru Bibi, ținând cont că, conform sondajelor de opinie, un guvern de uniune națională a grupării anti Netanyahu ar ajunge la peste 61 de parlamentari fără să mai fie nevoiți să ceară ajutorul partidelor arabe. Pe lângă asta, în urma tragediei de pe muntele Meron, s-a iscat o imensă ceartă în interiorul partidelor ultra ortodoxe, care s-ar putea finaliza inclusiv cu o rupere a UTJ, adică o fragmentare a taberei pro Netanyahu.

În caz că s-ar ajunge din nou la anticipate, acestea ar urma să aibă loc undeva între mijlocul lui septembrie și începutul lui octombrie 2021.

Despre rolul pe care îl joacă toți foștii aliați ai lui Netanyahu în posibila lui decădere politică și viitorul Likud după Netanyahu într-un articol viitor.

Sursă imagine: Oded Balilty/AP