/ Politica

Despre lipsa de echitate socială în subvenționarea pregătirii profesionale a emigranților

De ce lipsa de echitate socială în subvenționarea pregătirii profesionale a emigranților dezavantajează România?

Fie că ne referim la învățământul primar sau pre-universitar, fie la cel universitar și vocațional, sistemul de educație este unul dintre cele mai mari probleme ale României moderne. Sistemul de învățământ este o epavă a anilor comunismului care, cu mici reforme, afectează ireversibil viața a 3.597.300 de tineri doar anul trecut [1]. Este un sistem elitist care nu promovează inteligența sau dezvoltarea profesională și a caracterului individului, centrându-și atenția pe acel mic grup de autodidacți care pot depăși lipsurile sistemului. Sistemul îi tratează pe toți pe baza unor criterii care nu reflectă necesitățile tânărului.

Rezultatele se pot vedea la tot pasul: învățământul de bază obligatoriu, incapabil de adaptare, nu reușește să cultive cunoștințe generale sau creativitatea în copii sau să îi pregătească intelectual. Rata de promovare a Bacalaureatului (un examen de o dificultate mediocră) este îngrijorător de joasă (variind între 44% și 71% în ultimii 8 ani [2]), indicând astfel că între un sfert și jumătate din elevii care termină liceul nu pot face uz de cunoștințe și concepte de bază în principalele materii specifice profilului lor. Absolvenții de liceu sunt confuzi cu privire la cariera pe care vor să o înceapă și, implicit, asupra universității sau pregătirii profesionale pe care să o urmeze(un sondaj ANOSR arată că 41% din studenții care abandonează studiile fac acest lucru din cauza proastei alegeri [25]). Universitățile românești nu reușesc să se aproprie de topul celor mai bune centre academice din lume din cauza programei învechite și a conservatorismului pedagogic combinat cu refuzul de adaptare la cerințele vremurilor, cele mai bune locuri fiind ocupate de patru universități din București, Iași, Cluj și Timișoara aflate pe locurile din categoria 701+ [3]. Prin urmare, universitățile românești eșuează în a dezvolta importante proiecte de cercetare, iar mulți tinerii absolvenți au mari probleme în găsirea unui loc de muncă și aleg fie să se reprofileze (lucrând în domenii care nu au nici o legătură cu facultatea absolvită) sau să emigreze.

În luna februarie a anului 2017, Academia Română și-a prezentat “Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” care include și o serie de măsuri și programe recomandate pentru reformarea și îmbunătățirea sistemului de învățământ. La capitolul finanțarea sistemului universitar de învățământ, Academia Română [4] sugerează o regândire completă a metodei de finanțare astfel încât ea să fie bazată pe burse și credite. Acest lucru ar permite reevaluarea sistemului de subvenționare a sistemului de învățământ superior și ar implica o creștere semnificativă a contribuției individuale la finanțarea propriilor studii superioare corelat cu un sistem de susținere a studenților care provin din medii dezavantajate (e.g. mediul rural sau familii cu venituri mici).

În conjuncție cu această abordare, Academia Română propune ca „orice absolvent de învățământ superior beneficiar al subvenției de la buget să fie obligat să lucreze în țară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționare sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională.” [4] Acest lucru s-ar face, în viziunea Academiei Române, pentru a “reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară” [4], în contextul în care numărul de studenți care pot beneficia de astfel de subvenții este unul limitat din motive fiscale.

În ciuda faptului că Academia Română face multe propuneri progresiste care ar putea revigora sistemul universitar de învățământ, atenția mass-media [5] [6] (și implicit atenția publică) s-a concentrat asupra acelui singur alineat din cele 932 de pagini ale documentului care vorbește despre această propusă măsură de a cere tinerilor care părăsesc țara să își plătească studiile în cazul în care au beneficiat de ele în mod gratuit. Desigur, este greu să o numim propunere în contextul în care nu există absolut nici o metodologie de implementare sau o descriere a modului în care ea ar funcționa sau o analiză a beneficiilor și dezavantajelor implementării ei. Acest lucru nu a oprit diverse pseudo-personalități din a opina extensiv despre moralitatea și legalitatea măsurii.

Fostul președinte al Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Vlad Cherecheș,compara propusul sistem din România cu cele din Danemarca și Finlanda: „ Dacă eu, ca român, vreau să studiez în Finlanda, Danemarca, pot să obțin o bursă de studiu de la statul respectiv, să studiez acolo pe banii statului respectiv și apoi e decizia mea dacă rămân acolo să profesez sau dacă mă întorc în România sau merg în orice altă țară". [7] Comparația lui Cherecheș este profund eronată din două motive principale și aș numi-o chiar dezinformare.

În primul rând, nici Finlanda nici Danemarca nu au un sistem de burse pentru români. Românii, precum orice alți cetățeni ai unei țări UE sau din Spațiul Economic European (UE plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia) beneficiază de învățământ gratuit în cele două țări. Așadar, nu există un sistem de burse iar sistemul de finanțare este complet diferit atât față de cel actual din România cât și față de cel propus de Academia Română.

În an doilea rând, România este complet diferită de Finlanda și Danemarca. Danemarca și Finlanda sunt țări cu inegalitate socială scăzută, deci nu există nevoia unui sistem de finanțare diferențiat bazat pe venit; România, pe de cealaltă parte, este țară cu inegalitate socială medie spre ridicată(a se vedea indicele Gini [26]). România este țară de emigrare (țară în care numărul emigranților este mai mare decât al imigranților), în timp ce Finlanda și Danemarca sunt țări de imigrare: așadar, cele două țări din urmă nu se confruntă cu o problemă a pierderilor de capital uman cu pregătire superioară.

Augustin Zegrean, care de când nu mai e președinte al Curții Constituționale tot apare în mass-media cu declarații bombastice, asemenea lui Traian Băsescu de când nu mai e președinte al României, vorbește despre ilegalitatea măsurii propusă de Academia Română și despre cum încalcă principiile UE și Constituția. [7] Evident, legalitatea acestei măsuri nu poate fi judecată atâta timp cât nu există o metodologie de implementare. Nu poți aprecia despre o astfel de idee, ea nefiind un sistem propriu zis în forma actuală, că ar fi legală sau nu până nu observi ce implică ea. De asemenea, este lipsit de etică ca un fost judecător și președinte al CCR să se ante-pronunțe pe o asemenea temă și ar lăsa o umbră de îndoială asupra CCR dacă aceasta decide, în viitor, că măsura este totuși legală și constituțională. Este vital pentru o națiune democratică ca oamenii să nu aibă nici un motiv de îndoială în privința deciziilor curților și a justiției.

Susțin puternic propunerea Academiei Române în varianta propusă de Deputatul Mihaela Huncă din trei motive principale: este în interesul României și al mediului de afaceri, este în interesul studenților care rămân sau nu în țară și, cel mai important, este vitală pentru echitatea socială în România.

În urmă cu câteva zile, această propunere a revenit în atenția mass-media în urma dezvăluirii unei scrisori trimisă în luna septembrie de Deputatul PSD pentru Botoșani, Mihaela Huncă, Secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților. [8] [9] Scrisoarea, adresată Ministerului Educației Naționale și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, prezintă o propunere de metodologie de implementare a propunerii Academiei Române. Huncă recomandă reglementarea unui model de contract pe care studenții care urmează cursuri universitare subvenționate de stat să îl semneze la începutul studiilor (Notă: Așadar propunerea nu ar fi în nici un caz una care s-ar aplica retroactiv precum s-a speculat extensiv în mass-media.) care să prevadă că aceștia sunt de acord ca în schimbul subvenționării studiilor, ei să profeseze în țară pentru un număr de ani egal cu durata cursurilor subvenționate.

În cazul în care condițiile nu sunt îndeplinite, studenții sunt de acord să returneze costul studiilor. Pentru a nu crea probleme carierei tinerilor care vor dori să urmeze alte tipuri de studii sau cursuri universitare sau de pregătire profesionale sau care doresc să se implice în internship-uri sau programe pentru absolvenți în străinătate sau care pur și simplu nu doresc să înceapă să profeseze în România imediat după terminarea facultății, Huncă propune ca acea perioadă de profesare în România să poată fi făcută într-un punct mai înaintat al carierei individului. Ea propune ca “aceasta să fie aleasă de fiecare absolvent [...] de exemplu în 10 ani de la momentul în care au terminat facultatea” [8]

20171202-HuncaDeputat-1

Susțin puternic propunerea Academiei Române în varianta propusă de Deputatul Mihaela Huncă din trei motive principale: este în interesul României și al mediului de afaceri, este în interesul studenților care rămân sau nu în țară și, cel mai important, este vitală pentru echitatea socială în România.

I. Subvenționarea pregătirii profesionale a emigranților este împotriva intereselor României și ale mediului de afaceri

Argumentul acesta ar trebui să fie destul de simplu și este legat de considerente financiare. Atât timp cât un tânăr își permite să își achite singur studiile, nu există nici o problemă directă pentru statul român. Desigur, statul ar trebui să încerce să îi ofere avantaje socio-economice pentru ca acesta să rămână în țară. Pentru a încuraja participarea tinerilor în procesul educativ superior, statul vine cu această măsură a subvențiilor. Desigur, sistemul este unul prost, iar dacă ne uităm la alte state precum Marea Britanie, eliminarea completă a subvențiilor și înlocuirea lor cu un sistem de împrumutare cu dobănzi mici pentru cei ce urmează universități din această țară nu a diminuat numărul de tineri implicați în procesul educațional superior. Nu voi pleda pentru un astfel de sistem în acest articol, ci voi analiza propunerea Academiei Române în contextul sistemului actual.

Un argument folosit des în favoarea subvenționării studiilor celor care emigrează este acela că ei trimit bani în țară, dar, în termeni reali, România nu are de câștigat nimic sau are de câștigat foarte puțin de pe urma emigrației permanente a celor cu studii superioare. Aici trebuie făcută distincția între aceia care se mută permanent/pe termen lung în afara țării și cei care pleacă pentru un job de durată scurtă de sub 6 luni. Cei care părăsesc țara pentru durate scurte de timp sunt în general persoane care nu au intenția de părăsi țara în mod permanent, ci mai degrabă de a face un ban în plus pentru a le da cele necesare copiilor, pentru a-și construi o casă etc. De asemenea, e improbabil ca ei să aibă studii superioare, dinamica migraționistă fiind istoric mai ridicată în Europa în rândul celor cu studii primare/gimnaziale/liceale. Dintre cei care s-au mutat în afara României pe termen lung, interesul pentru a trimite bani în țară este, în mod natural, scăzut, în special printre cei cu studii superioare care sunt mai degrabă doritori de un progres al calității vieții personale în acea țară. Desigur, mai sunt cei care se întorc din străinătate, dar aceștia ar beneficia de perioada de grație de 10 ani de zile oferită de propunerea Huncă.

Un alt exemplu dat este reprezentat de cei care se întorc în țară pentru a începe afaceri (ne vom referi aici la cei care se întorc după expirarea perioadei de grație). Adevărul este că acesta este atât un argument ce ia în considerare un număr foarte limitat de cazuri, cât și un argument puțin credibil. Cei care se întorc în țară pentru a începe afaceri nu o fac din dragoste pentru țară și solidaritate cetățenească, ci din dorința de profit. Așadar, aceștia s-ar întoarce în țară pentru a porni acele afaceri și dacă nu au beneficiat de învățământ superior gratuit.

În contextul în care statul subvenționează studiile unor tineri, evident, acesta nu poate subvenționa studiile altor tineri.De asemenea, statul se confrunta cu o problemă a lipsei de angajați calificați[27] [28] [29], deci este în interesul statului (și implicit al societății) și al mediului de afaceri ca statul să se asigure că are cât mai mulți absolvenți care pot activa pe piața muncii din România. Având în considerare acest lucru, este ușor să concluzionăm că este în interesul statului (și implicit al societății) și al mediului de afaceri ca subvențiile să se îndrepte către acei tineri care rămân să muncească în România, nu către cei care merg să muncească în Marea Britanie sau în Franța. Nu ar avea nici un sens ca România (statul român și implicit plătitorul de taxe român), a doua cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, să subvenționeze dezvoltarea pieței muncii din Marea Britanie sau din Franța. Este împotriva intereselor României și a societății românești.

II. Stoparea subvenționării pregătirii profesionale a emigranților este în interesul studenților care rămân sau nu în țară

Argumentul în privința celor care rămân în țară este cel mai evident. Dacă subvențiile sunt oferite celor care rămân în țară și nu celor care pleacă, aceia care rămân au mult mai mari șanse de a fi cei care primesc acele subvenții. Astfel, această propunere este în avantajul studenților care nu părăsesc țara și, implicit, al viitorilor studenți, elevii de astăzi.

Desigur, nu toți studenții știu de la început că vor să plece din țară. Foarte mulți însă sunt determinați să o facă încă dinainte de a începe facultatea sau imediat ce au început-o, iar, precum vom vedea ulterior în articol, în unele domenii numărul celor care știu că doresc să părăsească țara este de peste 60% sau chiar peste 80% în cazul unor universități. Pe de cealaltă parte, există mulți studenți care după absolvirea universității sunt hotărâți să rămână în țară. Este natural ca aceste subvenții să se îndrepte către cei care care sunt hotărâți sau aproape hotărâți să rămână, mai degrabă decât către care sunt hotărâți sau aproape hotărâți să plece.

Desigur, mai sunt și cei care sunt nehotărâți sau cei care își schimbă opinia și se decid ca, până la urmă, să părăsească țara. Sistemul nu îi pedepsește pe cei indeciși sau pe cei ce își schimbă opinia. Acești studenți, în cazul în care au beneficiat de subvenții dar apoi sau hotărât totuși să părăsească țara, vor beneficia de cel puțin lungimea perioadei de grație (și poate chiar mai mult, depinde de forma contractului) pentru a strânge bani, cu ajutorul joburilor din străinătate, pentru ași plăti studiile. Probabil acest lucru va implica o creștere a sumei de plată în funcție de inflație și poate o mică dobândă pentru a descuraja abuzurile, dar acest lucru nu va reprezenta neapărat o problemă pentru mulți datorită faptului că studiile lor din România le vor permite dobândirea de salarii mari în joburile din țări precum Marea Britanie și Franța.

III. Echitatea socială

Cea mai mare problematică, dar și cea mai subtilă, în legătură cu subvenționarea pregătirii profesionale (în special al studiilor universitate) a emigranților, este afrontul masiv adus echității sociale. Reamintim că România este a doua cea mai săracă din țară din Uniunea Europeană după Bulgaria.

În timp ce în anul 2002, numărul emigranților era de abia 1 milion de români, doar 15 ani mai târziu, în 2017, acesta se mai mult decât triplase, ajungând la 3 milioane și crescând cu aproximativ 200 000 pe an. Majoritatea emigranților se află în grupa de vârstă 20-45 de ani, vârsta medie fiind 33 de ani, fiind așadar o parte din populația foarte tânără a României. Țările țintă ale peste 90% din emigranți sunt Italia , Spania, Germania și Marea Britanie [10], țări cu economii mai puternice și venituri consistent mai mari decât cele din România.

Cum se compară principalele destinații ale emigranților cu România?

Țara

PIB per cap de locuitor în 2016 (USD) [11]

Salariul mediu net în 2016 (RON) [12]

Persoane în pericol de sărăcie (2016) [13]

Persoane în sărăcie aprofundată (2016) [13]

România

9 474

1 976

25.3%

23.8%

Italia

30 527

8 149

20.8%

12.1%

Spania

26 528

8 107

22.3%

5.8%

Germania

41 936

11 138

16.5%

2.6%

Marea Britanie

39 899

14 670

15.9%

5.2%

România se află pe locul doi în lume, după Siria, în topul țărilor cu cei mai mulți emigranți [14] și pe locul întâi în topul țărilor cu cei mai mulți emigranți cu studii superioare, înregistrând un uimitor procent de 18.5%, mult peste media europeană de 5%. [15] [16]

Situația devine și mai gravă dacă ne uităm la profesiile medicale, sectorul profesional în care România se confruntă cu o criză majoră de personal calificat. În perioada 2009-2017, 14.000 de medici au părăsit țara, pe lângă alți 28.000 de asistenți medicali [17] [18], iar numărul celor care pleacă continuă să crească cu aproximativ 10% anual, ajungând la 1.300 doar în anul 2016 [19]. Numărul este probabil să crească accelerat având în vedere că în ultimii 10 ani, peste 36.000 de doctori și farmaciști au solicitat certificare de conformitate pentru a putea performa în străinătate. În spitalele din România există doar 13.000 de medici în total, jumătate din necesarul sistemului de sănătate. [19] Emigrația acestora este așadar catastrofală pentru sistemul de sănătate de stat. Conform unui sondaj al Universității de Medicină și Farmacie "Iulia Hațieganu" din Cluj-Napoca, pe un lot de 957 de studenți ai programelor de licență, 84,7% plănuiau să caute oportunități de angajare în străinătate după terminarea studiilor. Cifre ridicate arată și un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România și Consiliul Investitorilor Străini: 64% dintre studenții la Medicină și 60% dintre doctorii care încă sunt în țară intenționează să părăsească România. [20]

Este foarte important de notat și țările către care doctorii se îndreaptă. Acestea nu sunt țări sărace, ci, în general, țări cu venituri foarte mari: Marea Britanie, Germania, Belgia, Franța, Suedia, Statele Unite, Canada. [21]

Situația doctorilor și a studenților la medicină este șocantă nu doar din cauza faptului că este o meserie critică, ci și din cauza costului asociat cu pregătirea unui medic. Deși acestea variază puternic în funcție de specializare (costul unui chirurg putând ajunge la peste de 10 ori costul unui medic de familie), media este de 30.000 RON pentru formarea în timpul celor 6 ani de facultate și 21.000 RON pentru specializare, ajungând la 51.000 RON în total.

DoctorMigration

În acest context, se pun două întrebări: este în interesul României ca statul să subvenționeze costurile de urmare a unei facultăți ale absolvenților și este acest lucru corect din punct de vedere al echității sociale? Răspunsul la prima întrebare este un evident “NU”, iar argumentele au fost prezentate parțial și anterior. Să privim acum către a doua problematică.

Pentru a răspunde mai ușor acestei întrebări legate de echitatea socială, vom analiza diferențele de venit dintre România și o altă țară. Am ales Marea Britanie văzând că este destinația favorită a medicilor români și a multor altor absolvenți. Am compus următoarea analiză a veniturilor în funcție de nivelul studiilor cu date preluatele de la Eurostat și rapoartele anuale ale guvernului britanic (toate veniturile sunt medii nete lunare din anul 2014 și exprimate în RON):

Studii

România [22]

Marea Britanie [23]

Toate nivelurile combinate

1 844

8 295

Fără studii/studii primare/studii gimnaziale

1 011

-

Studii liceale/post-liceale

1 250

-

Licență

2 355

10 509 (include și cei cu masterat/doctorat)

Masterat/Doctorat

3 131

13 185

Alături de acestă această analiză, ne vom referi și la cea a distribuției salariilor în România realizată de Ziarul Financiar. [24]

distributie

De ce toate aceste statistici? Pentru că este important să înțelegem diferențele masive de venit și de nivel de trai dintre România și destinațiile preferate ale absolvenților români. În acest context, putem să revenim la problema echității sociale și să ne punem întrebarea dacă o țară în care un sfert din populație se află într-o sărăcie profundă și încă un sfert se află în pragul sărăciei ar trebui să subvenționeze și să ia de la gură acestor oameni foarte săraci pentru a plăti studiile celor care aleg oricum să părăsească țara. În contextul în care 44% din Români câștigă sub 1000 RON pe lună, iar 70% câștigă sub 1700 RON pe lună, este corect ca aceștia să plătească pentru studiile celor care pleacă din țară pentru salarii de peste 10 500 RON sau chiar peste 13 200 RON pe lună? În condițiile în care România se confruntă cu o sărăcie enormă și o lipsă gravă de personal, inclusiv în sectoare critice (medici, asistenți și, mai de curând, polițiști), este acceptabil din punct de vedere etic ca statul să subvenționeze carierele celor care pleacă din țară fără să fi lucrat deloc în România? A doua cea mai săracă țară din UE își permite să subvenționeze pregătirea tinerilor pentru piețele muncii din cele mai bogate țări din UE? În condițiile în care pregătirea unui medic costă în medie la fel de mult precum salariile combinate a 50-60 persoane din acei 44% care câștigă sub 1000 RON, iar acel medic nu doar că nu plătește nimic, ci mai și părăsește țara, putem să mai vorbim de vreo echitate socială în România?


Referințe

[1] „INS: Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut, unui profesor îi revin 15 elevi. Cele mai căutate specializări în învăţământul superior,” http://adevarul.ro/educatie/universitar/ins-numarul-elevilor-studentilor-scazut-unui-profesor-revin-15-elevi-afaceri-administratie-drept-cele-mai-cautate-specializari-invatamantul-superior-1_594cbef85ab6550cb8711da0/index.html.

[2] „Rata de promovare la BAC in ultimii 12 ani,” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21856071-grafic-rata-promovare-bac-ultimii-12-ani-45-2011-2012-peste-70-acum.htm.

[3] „Clasamentul International al Universitatilor 2016: Patru universitati din Romania au intrat in top - la categoria 701+/ Concluzia principala: Investitiile in invatamantul superior fac diferenta intre institutiile care urca si cele care cad,” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21274757-clasamentul-international-universitatilor-2016-patru-universitati-din-romania-intrat-top-categoria-701.htm.

[4] A. Română, „Strategia de dezvoltare a Romăniei în următorii 20 de ani,” http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2017-02-21-21623651-0-strategia-propusa-academia-romana.pdf, vol. III, nr. 2, p. 35 (57 în format PDF), 21 Februarie 2017.

[5] „Academia Română vrea ca absolvenţii să fie obligaţi să lucreze în ţară, după terminarea facultăţii / Răspunsul studenţilor,” http://www.mediafax.ro/social/academia-romana-vrea-ca-absolventii-sa-fie-obligati-sa-lucreze-in-tara-dupa-terminarea-facultatii-raspunsul-studentilor-16170008.

[6] „Solutia Academiei Romane la exodul creierilor: Absolventii de facultate de pe locuri bugetate, obligati sa lucreze cativa ani in tara,” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21626692-solutia-academiei-romane-exodul-creierilor-absolventii-facultate-locuri-bugetate-obligati-lucreze-cativa-ani-tara.htm.

[7] „Studentii se opun initiativei Academiei Romane: Nu poti fi obligat sa ramai in tara dupa absolvire,” http://www.ziare.com/scoala/universitati/studentii-se-opun-initiativei-academiei-romane-nu-poti-fi-obligat-sa-ramai-in-tara-dupa-absolvire-1455095.

[8] „DOCUMENT Liviu Pop ia în calcul obligarea studenţilor la buget de a lucra în ţară pe o perioadă echivalentă cu durata studiilor,” http://adevarul.ro/educatie/universitar/document-liviu-pop-vrea-oblige-studentii-buget-lucreze-tara-1_5a1530d45ab6550cb8692706/index.html.

[9] „Camera Deputaţilor - Mihaela HUNCĂ,” http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=140&leg=2016&cam=2.

[10] I. N. d. Statistică, „Migrația internațională a României,” http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/pliante statistice/Migratia_internationala_a_Romaniei_n.pdf, 2014.

[11] Wikipedia, „List of sovereign states in Europe by GDP (nominal) per capita,” https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_in_Europe_by_GDP_(nominal)_per_capita, 2016.

[12] Statica, „Average annual net earning salary of singles in selected European Union (EU) countries in 2016,” https://www.statista.com/statistics/557638/average-salaries-of-singles-in-european-union/.

[13] Eurostat, „Europe 2020 indicators - poverty and social exclusion,” http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Europe_2020_indicators_-_poverty_and_social_exclusion.

[14] BussinesMagazin, „România pe locul doi în lume în topul ţărilor cu cea mai mare migraţie a populaţiei. Doar Siria ne depăseşte,” http://www.businessmagazin.ro/actualitate/romania-pe-locul-doi-in-lume-in-topul-tarilor-cu-cea-mai-mare-migratie-a-populatiei-doar-siria-ne-depaseste-15749809, 2016.

[15] Capital, „Cine mai rămâne în țară?,” http://www.capital.ro/download?id=190322.

[16] Gazeta Românească, „Românii cu studii superioare emigrează în masă, România pe locul I în Europa la EXODUL CREIERELOR,” http://www.gazetaromaneasca.com/observator/prim-plan/romanii-cu-studii-superioare-emigreaz-in-mas-romania-pe-locul-i-in-europa-la-exodul-creierelor/.

[17] Wall-Street România, „Mii de medici ar putea ramane in tara. Ce beneficii poate avea astazi un medic in Romania,” https://www.wall-street.ro/articol/Social/209027/mii-de-medici-ar-putea-ramane-in-tara-ce-beneficii-poate-avea-un-medic-in-romania.html, 2017.

[18] Ziarul Financiar, „Hemoragia medicilor care emigrează trebuie oprită cu orice preţ: „România are mai puţini medici decât Republica Moldova la mia de locuitori“,” http://www.zf.ro/zf-24/hemoragia-medicilor-care-emigreaza-trebuie-oprita-cu-orice-pret-romania-are-mai-putini-medici-decat-republica-moldova-la-mia-de-locuitori-12600215, 2014.

[19] Digi24, „Creşte numărul medicilor care doresc să emigreze,” http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/creste-numarul-medicilor-care-doresc-sa-emigreze-412064, 2016.

[20] Gandul, „Statul a pierdut deja 160 de milioane de euro din plecarea medicilor în Occident. Cât costă formarea unui medic şi cum au ajuns doctorii români să cucerească Franţa,” pp. http://www.gandul.info/stiri/statul-a-pierdut-deja-160-de-milioane-de-euro-din-plecarea-medicilor-in-occident-cat-costa-formarea-unui-medic-si-cum-au-ajuns-doctorii-romani-sa-cucereasca-franta-10978255.

[21] Comisia Europeană, „The EU exodus: When doctors and nurses follow the money,” Politico.eu, pp. https://www.politico.eu/article/doctors-nurses-migration-health-care-crisis-workers-follow-the-money-european-commission-data/, 2017.

[22] Eurostat, „Mean monthly earnings by sex, economic activity and educational attainment,” http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do.

[23] UK Government, „UK Graduate labour market statistics Q3 2014,” www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/383566/bis-14-1264_Graduate_labour_market_statistics_Q3_2014.docx.

[24] Ziarul Financiar, „Pentru prima oară ZF prezintă distribuţia detaliată a salariilor din România. 34.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 lei net pe lună. La polul opus, 70% dintre salariaţi câştigă sub 1.700 de lei lunar, salariul mediu pe economie,” http://www.zf.ro/eveniment/prima-oara-zf-prezinta-distributia-detaliata-salariilor-romania-34-000-angajati-castiga-peste-10-000-lei-net-luna-polul-opus-70-dintre-salariati-castiga-1-700-lei-lunar-salariul-mediu-economie-15284575.

[27] „Lipsa forţei de muncă afectează afacerile mici şi medii” https://www.desteptarea.ro/lipsa-fortei-de-munca-afecteaza-afacerile-mici-si-medii/

[28] Capital, „De ce a rămas România fără forță de muncă” https://www.cotidianul.ro/de-ce-a-ramas-romania-fara-forta-de-munca/

[29] Ziarul Financiar, „De ce există o criză a forţei de muncă, dacă, statistic, România are o rezervă de 4 milioane de oameni apţi de muncă, dar care nu sunt salariaţi?” http://www.zf.ro/profesii/de-ce-exista-o-criza-a-fortei-de-munca-daca-statistic-romania-are-o-rezerva-de-4-milioane-de-oameni-apti-de-munca-dar-care-nu-sunt-salariati-16692468