De la Duminica Orbului la digitalizarea fără apa curentă

Uitându-mă acum la Duminica Orbului din '90, cred că alegerile nu aveau cum să iasă altfel.  

Nu că nu exista alternativă, Rațiu și partidele istorice erau clar de preferat foștilor PCR-iști. Dar era imposibil, „Partidul” era statul, presa și Securitatea, cum să câștigi într-o competiție directă?  

Bucureștiul și orașele mari aveau grosul celor care voiau schimbarea, puțini câți erau, dar restul țării era închisă ermetic. Presa, poliția și biserica erau ale FSN-ului. Orice „golan” care venea în vreun sat să convingă votanții de altceva nu ieșea prea bine din asta.  

Polonia a avut Solidarnosc, Cehoslovacia pe Havel și intelectualitatea din jurul lui. Ungaria încă ținea minte revoluția înăbușită din '56. Țările astea erau toate comuniste, dar puterea nu era concentrată în așa puține mâini ca-n România. Au putut să aibă o opoziție, cu fundația pe care să construiască după '89 și liderii deja trecuți prin luptele politice.  

La noi, majoritatea populației nu cunoștea sau nu cunoscuse niciodată altceva decât comunism. Nu era ca în Iugoslavia cu blugi, muzică tehno și muncitori care merg la muncă în Germania și vin să povestească după ce au văzut. Totul era partidul și construcția din jurul lui, care acum se prăbușea. Iar când toți, presa, vecinii, prietenii și „domnul Iliescu” zic că democrația occidentală înseamnă că ni se va fura țara, credeai, că n-aveai acces la alte surse.  

Oamenii au votat pentru „liniște”. Să se termine cu scandalul, cu ideile nebunești și să se dea mai multe: căldură, mâncare, curent. Nu voiau experimente prea îndrăznețe pentru că toți erau speriați. Nu că nu aveau motive, așa fuseseră formați în anii comunismului. În fine, opoziția n-avea cum câștiga, a reușit în schimb să nu îi fie linșați liderii, grație presiunii externe.  

Unde s-a năruit speranța a fost în incompetența opoziției. Fie, să zicem că și în '92 era prea greu. FDSN a scos doar 23%, dar Securitatea și-a făcut partidulețe naționaliste grămadă și SRL-uri care să le susțină. Dar din '96 încolo CDR-ul și dreapta mereu după ei și-au tăiat singuri craca.  

Și atunci, ca și azi, tabăra "reformistă" a rămas mereu ruptă de viața românului de rând. În '90 ei le vorbeau de epoca de aur a interbelicului, necunoscând altceva la care să se raporteze, când oamenii de fapt voiau să audă ce se întâmplă cu fabrica lor. Astăzi, vezi scene de umor involuntar cu politicieni tineri care le vorbesc pensionarilor și săracilor disperați despre digitalizare, business opportunities și fonduri europene.  

În '90 aveau scuza că abia ieșiseră din bezna de 45 de ani. Astăzi, cei cu diplome din occident care se căznesc să ne explice cum Reaganismul va aduce mântuirea într-o țară pe jumătate rurală și pe o treime cu toaletă în curte sunt, simplu spus, proști. Ceea ce nu e un păcat în sine, dar aroganța și misecuvinismul lor îndepărtează de regulă votanții.  

În același timp, pe partea "conservatorilor" lucrurile s-au mai schimbat în formă, dar fondul e același. Schimbarea denumirii FSN-FDSN-PDSR-PSD sau orientarea pro-europeană sunt irelevante, lucruri ce trebuiau doar bifate. Puterea s-a „democratizat”, adică de la FSN-ul condus autoritar de ex-nomenclaturiști de la Centru, s-a ajuns la o federație de baroni județeni. Ei înțeleg cum „funcționează” țara în sensul în care controlează atâtea structuri  și rețele că ajung peste tot.  În orice caz, la întrebarea „când vom scăpa de comunism/corupție?” răspunsul nu e „când nu va mai fi PSD”. PNL va cumpăra ce baroni va dori, iar restul se vor forma în alt partid.  

Speranța mea e că la 30 de ani de la „Duminica Orbului” vom înțelege că nu poți avea democrație fără prosperitate. Nu poți avea dialog social fără educație. Nu poți avea progres fără șanse egale, cum nu poți avea prosperitate și pace socială când ai inegalitate socială.