În așteptarea europarlamentarelor

Mai sunt 63 de zile până la următoarele alegeri europarlamentare și partidele politice se pregătesc să-și lanseze programele electorale. Din păcate, majoritatea partidelor par a se concentra mai mult pe politici și narațiuni de uz intern, în dauna unor viziuni coerente despre viitorul UE.

Știrile despre USR care domină actualitatea sunt strict despre draftul programului de guvernare, Demos se concentrează pe politici sociale care au prea puțin de a face cu competențele Uniunii Europene, PSD, ALDE și PNL au dat-o pe mesaje patriotarde cu valențe ușor naționaliste, iar mesajul PRO România e „guvernarea Ponta a fost cea mai bună”. Așadar, cele două mesaje care domină sunt (1) identitate, națiune, patriotism și (2) dezastru economic, (anti)corupție, catastrofă [insert issue].

Uniunea Europeană se află la un moment de cumpănă, iar reformele economice și instituționale, realizate printr-o schimbare a tratatelor, sunt inevitabile în următorii 5 ani.

Dezbaterea care are loc acum în marile cancelarii europene, inclusiv la București, este pe marginea modelului de organizare a uniunii, atât la nivel instituțional cât și economic. Întrebarea esențială este dacă vrem mai mult interguvernamentalism sau supranaționalism?

Vrem să oferim un rol mai pronunțat statelor membre, care să fie principalii actori în procesul de decizie și care să asigure proeminența intereselor naționale la nivel european? Dacă da, atunci alegem un model interguvernamental. Asta va duce la o depolitizare a instituțiilor europene, în special a Comisiei Europene, care devin doar simple instrumente instituționale prin care voința statelor este dusă la îndeplinire. Un model interguvernamental nu necesită mai multă democrație la nivel european, deci nici de un demos european și menține supremația statelor. Un asemenea model duce la reificarea diferențelor dintre state și scoate din discuție eurobondurile sau transferuri sociale între state membre. Tocmai de aia interguvernamentalismul este opțiunea promovată cu ardoare de Olanda și statele din Noua Ligă Hanseatică

Vrem instituții europene mai responsabile, democratice și cu influență mai mare în procesul european de decizie? Dacă da, atunci alegem un model supranațional. Asta va duce la o continuă politizare a Comisiei Europene, ca o veridică putere executivă a UE, nu un simplu instrument tehnocratic al statelor membre. Asta înseamnă, de asemenea, și exportarea clivajelor politice naționale la nivel european, cu continuarea bătăliei pentru cine, când și cum primește resursele existente. Supranaționalismul presupune democratizarea Comisiei, un rol mai pronunțat pentru Parlamentul European și, în general, o uniune politică și posibil o uniune fiscală (cu transferuri sociale) care să completeze uniunea monetară. Varianta aceasta este susținută de Franța și statele din sudul europei.

Reforma uniunii monetare, amânată deja de un deceniu, va trebui făcută cumva, cândva, de preferat înainte de următoarea recesiune. Nu poți să pui în aceeași clasă Germania și Grecia, Olanda și Italia fără să ai uniune fiscală și transferuri sociale. Regimul monetar european reproduce sistemul etalonului aur (existent în secolul XIX), dar fără valva de siguranță reprezentată de suspendarea temporară a convertibilității. O uniune monetară nu poate, simultan, să mențină o politică monetară independentă, suveranitate fiscală națională și o clauză no-bailout. Trebuie să renunțe la una dintre acestea trei, de aici trilema. Statele din zona euro au de ales între (a) suveranitate fiscală cu o politică monetarăindependentă, (b) suveranitate fiscală cu clauză no-bailout sau (c) o politică monetară independentă plus o clauză no-bailout. Niciuna dintre acestea nu rezolvă, desigur, problema ajustărilor fiscale necesare din cauza libertății de circulație a capitalului. România nu trebuie să adere la euro până când uniunea monetară nu rezolvă această problemă sistemică.

Reforma spațiului Schengen (Dublin III) este și ea pe agenda următorului Parlament European, iar România este direct interesată să participe proactiv la reformarea actualului regim. Reforma poate merge pe linie interguvernamentală, cu menținerea autonomiei statelor în procesul de azil și administrare a fluxurilor de refugiați și migranți sau formarea unor agenții supranaționale care să asigure un sistem integrat, european de azil, imigrație din statele terțe și securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Reforma politicii sociale europene este un alt subiect de pe agenda europeană. Include combaterea dumping-ului social, stabilirea unor standarde sociale comune la nivel european, introducerea de asigurări sociale pan-europene și scheme de re-asigurare a sistemlor naționale de asigurări de șomaj. În general, UE și zona euro, în special, au nevoie de instrumente de absorbție a șocurilor economice produse de globalizare și recesiuni.

În contextul colapsului arhitecturii de securitate în Europa, UE trebuie să-și consolideze politica de apărare comună și să extindă finanțarea pentru PESCO. Totodată, este esențial ca o nouă arhitectură de securitate să fie gândită și promovată la nivel emisferic.

Comunitățile de români din UE. Partidele ar trebui să se preocupe mai mult de bunăstarea românilor din celelalte state membre, inclusiv prin solicitări adresate Comisiei pentru regulamente sau directive care să asigure că drepturile economice și sociale ale românilor din UE.

Campania pentru alegerile europarlamentare sunt ocazia perfectă pentru ca partidele românești să-și stabilească și promoveze obiectivele europene. Din păcate, majoritatea dintre ele sunt și rămân blocate într-un localism îngust și lipsit de viziune.