/ Politica

Indignarea românilor față de Iohannis arată că nu au înțeles nimic din democrație

Decizia lui Iohannis de a o desemna pe Viorica Dăncilă în funcția de Premier al României este o dovadă de democrație și de normalitate.

Românii sunt asemeni lui Iisus: mereu persecutați. Românii sunt fie victima occidentului decadent, fie a orientului invadator, fie al minorităților etnice, religioase și sexuale, fie al multinaționalelor, fie al PNL-ului cel auster, fie al PSD-ului cel atroce. Dar românii sunt mereu victima. Ei nu sunt vinovați niciodată: nici măcar când nu ies la vot și apoi se plâng că nu conduce țara „cine trebuie”.

Dar cine i-a mai persecutat pe români de această dată? Aparent Klaus Iohannis, președintele pe care l-au votat ca să aducă în politica românească o schimbare de la modelul conflictual al lui Traian Băsescu. Atâta doar că au uitat să îi mai dea și un guvern. Au crezut că dacă îl pun pe Iohannis la Cotroceni, totul va fi bine: face el și desface și rezolvă totul. Nu mai contează că nu are o majoritate favorabilă în Parlament și nici posibilitatea de a lucra cu un guvern care să nu îi fie neapărat aliat, dar măcar neutru. După ani de zile de indignare față de conflictele de putere din timpul fostului președinte Traian Băsescu, românii au pus în 2014 și 2016, din nou, două forțe contrare în cele 3 palate.

Însă cu ce a greșit Iohannis? Ce putea să facă atât de rău un președinte care nu poate face de fapt mai nimic? Aparent Iohannis i-a înfuriat pe români pentru că nu a dat buzna în Palatul Parlamentului și nu a început să facă și să desfacă el majorități și coaliții. Iar dacă tot nu a făcut aceasta, măcar în Palatul Victoria de dădea buzna să-și impună un guvern.

Cum de ce să-și pună guvern fără majoritate? Ca să îl poată controla PSD prin majoritatea din Parlament, la fel precum a făcut și cu Cabinetul Cioloș (Ștefan Vlaston, președintele EDU-CER, întrebă foarte bine: „Cum poate un guvern să funcționeze având parlamentul împotrivă? Respingându-i toate inițiativele legislative, și trântindu-l la prima ocazie prin moțiune de cenzură?” [1] ), iar ca în 2020 să vină și să spună că acel guvern nu a făcut nimic. Și iar ar fi câștigat PSD alegerile cu o majoritate covârșitoare. Și iar ar fi ieșit românii în stradă cerând un al treilea guvern care să nu fie al PSD. Și iar câștiga PSD în 2024. E lesne de înțeles cum ciclul s-ar repeta la nesfârșit: PSD niciodată la guvernare prea mult, dar mereu la putere.

Poate însă pericolul unui partid mereu la putere, din umbră, nu îi îngrijorează pe unii dintre concetățenii noștri. Sau poate că au anticipat problema și au găsit deja o soluție. Ah, da: vestitele anticipate! Întrebarea pe care mulți și-o pun este de ce nu a făcut Iohannis anticipate. În primul rând, pentru că nu poate. Dizolvarea Parlamentului nu este atribuție aflată la discreția jilțului prezidențial (reamintim că Ceaușescu avea și sceptru prezidențial [4]). Trăim totuși, din fericire, într-o democrație, chiar dacă ne place să uităm de acest lucru atunci când ne e convenabil. Dizolvarea Parlamentului se face în cazul în care două guverne nu reușesc să obțină votul de încredere în Parlament. Evident, având în vedere că există deja o majoritate solidă în Parlament, Iohannis ar fi fost putut fi suspendat cu mult înainte de a se ajunge la o a doua propunere.

Aici e prima problemă. Indignații strigă că de ce Iohannis nu a încercat. Îi pasă mai mult de poziția sa decât de țară? Întrebare irelevantă. Nu contează de ce îi pasă lui Iohannis. Iohannis nu putea să dizolve Parlamentul, în condițiile în care există o majoritate parlamentară care să învestească un guvern sau, în extrem, chiar să-l suspende. Faptul că nu ne place ce majoritate există în Parlament e cu totul altă problemă, iar asta se rezolvă la alegeri. Dacă ar fi încercat să forțeze alegeri anticipate, Iohannis ar fi putut fi suspendat imediat și Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului și unul din cei mai atroce și parșivi foști prim-miniștrii din România, ar fi șezut pe jilțul de la Cotroceni pentru 30 de zile.

Și ce? Iohannis oricum câștiga la referendum și nu era demis, nu? Irelevant. 30 de zile erau suficiente pentru Tăriceanu să nominalizeze prim-ministrul, să numească guvernul și să aprobe totul. Ba chiar ar fi primit și un bonus: mai promulga și legile justiției și numea și un director la SIE dintre favoriții coaliției de guvernare. Poate mai numea și niște procurori șefi înainte să se întoarcă Iohannis de la un referendum ce ar fi costat țara aproape 20 de milioane de euro. Ba dacă tot se făcea referendum, probabil se vota și pe tema propusă de către Coaliția pentru Familie pentru modificarea Constituției. Ce moment mai bun? Oamenii probabil nu vor ieși la un referendum doar pe tema aceasta. Dar la un referendum de demitere a unui președinte sigur vor ieși. Unii dintre noi își mai aduc aminte priveliștile urbane din 2012: afișele memorabile cu „Demite-l!”.

Dar de dragul discuției să presupunem că Iohannis nu era demis și, chiar mai mult, reușea să facă anticipate. Oamenii se complac în ideea ca PSD va fi șters de pe hartă la următoarele alegeri. Este acest lucru adevărat însă? PSD este la putere din mai 2012. A câștigat alegerile din decembrie 2012 și 2016. Toate acestea într-un cadru economic favorabil. Măsurile de austeritate tocmai salvaseră România de la o criză îndelungată și profundă (criză a căror efecte încă se simte în țările ca Marea Britania care nu au condus o politică de austeritate la momentul potrivit). PSD elimină măsurile de austeritate, micșorează TVA, micșorează deficitul, crește salariile bugetarilor, crește aparatul de stat și numărul de angajați la stat, micșorează taxe și impozite, mărește salariul minim, crește pensii, crește ajutoare sociale pentru ne-muncă, crește indemnizații de handicap și de boli pe termen lung, crește alocații, introduce amnistii fiscale pentru IT-iști și pentru industria farmaceutică etc. Toate acestea în condiții macro-economice care au depășit așteptările cele mai optimiste ale specialiștilor: creștere economică de 7%, scăderea sărăciei de la 52% în 2014 la 45% în 2016, șomaj scăzut etc. PSD e condus dezastruos iar Dragnea este un personaj macabru, dar PSD are recordul economic necesar pentru a câștiga alegeri.

Cei care cred că PSD va pierde următoarele alegeri ușor nu au înțeles nimic din politica ultimilor ani și din realitățile sociale din România. Iar la urma urmei, în fața cui să piardă PSD? „Liberalii” din PNL nu se pot decide ce cale politico-ideologică să apuce; nu au nici acum un manifest politic și nici de treaba asta cu opoziția nu prea se ocupă ei. USR, pe cât crește ca și partid pe de o parte, pe atât există mai multe certuri, conflicte, demisii și plecări pe de cealaltă parte; nici nu mai menționăm ca sondajele arată că în cazul unor alegeri, USR ar trebui să lupte ceva pentru a obține acel 5% din voturi necesar pentru a intra în Parlament.

Am înțeles. Deci Iohannis nu putea numi pur si simplu pe oricine prim-ministru și nici nu putea chema anticipate. De ce nu a încercat să formeze o coaliție în Parlament atunci? Întrebare proastă. PSD+ALDE au deja mandatele necesare pentru o majoritate. Nici măcar o coaliție PNL+PMP+USR+UDMR+gruparea Ponta+minorități nu ar fi putut pune un guvern. Și chiar dacă ar fi putut: cine să fie prim-ministru? Ludovic Orban? Ajungem din lac în puț. Dan Barna? Pentru cine nu știe, el e liderul USR. Ca să îl citez pe ziaristul Sebastian Zachmann: “un politician admirabil, dar cu o notorietate în marja de eroare” [2]. Alt guvern de tehnocrați, eventual condus de Cioloș? Asigura doar că PSD câștigă iar in 2020.

De ce nu a nominalizat Iohannis o altă persoană din PSD pentru poziția de prim-ministru? Pentru că i-ar fi făcut jocul lui Dragnea. Se ajungea tot la suspendare sau la anticipate, poate chiar la ambele, oricare fiind favorabile lui Dragnea.

Mai există însă o notă pe care trebuie să o luăm în considerare când vine vorba de aceste măsuri. Nici una din ele nu e practică, desigur, dar, chiar dacă ar fi, ar trebui Iohannis să le aplice? NU. Nu deoarece oricare dintre ele reprezintă un bocanc dat în fața democrației, a statului de drept și a suveranității poporului și o nesocotire gravă a Constituției. Constituția nu îl face pe Iohannis vreun lider suprem care poate face și desface coaliții, majorități, dizolva parlamente și numi guverne după bunul său plac. Rolul lui Iohannis este mai degrabă unul de mediator între instituțiile statului sau între ele și popor. De aceea consider formularea lui Iohannis cu „Am decis să dau PSD-ului încă o șansă.” puțin nefericită pentru că sugerează că el ar fi avut vreo alternativă.

Atât democratic și constituțional pe de o parte, cât și practic pe de cealaltă, Iohannis nu avea nici o alternativă. Mulți strigă însă în continuare că Iohannis i-a trădat. Sunt aceeași oameni care în 2012 au votat „Demite-l” pentru că nu voiau un președinte jucător, însă vor unul acum. Sunt aceeași oameni care ies în stradă și strigă că vor o țară normală în care clasa politică să respecte democrația, statul de drept, legile și Constituția, dar apoi vor ca politicienii să le ignore ca să facă ce vor ei. Sunt aceeași care se plâng că politicienii sunt populiști, dar apoi se plâng că aceștia nu fac ce vor ei. Nu numai atât, dar acești oameni sunt atât de inconștienți încât ar risca luni buni de instabilitate politică pentru a obține ceea ce vor. De aceea, ei nu se deosebesc cu nimic de Liviu Dragnea.

Călin Nicolescu, redactor șef adjunct Adevărul, spune următoarele despre acești indivizi: „În viziunea chibiților de politică, Iohannis avea obligația să facă ceva, orice, ca să le ia guvernarea oamenilor lui Dragnea. În slujba binelui, președintele avea dreptul să încalce legile, Constituția și chiar voința populară! [...] Tocmai asta uită acești războinici [...]: că bătălia s-a purtat cu un an și ceva în urmă, la vot, și ei nu s-au prezentat pe câmpul de luptă.!” [3]

De ce este așadar soluția lui Iohannis o soluție bună? Nu doar pentru că e practică și democratică, ci pentru că este o soluție care arată că Iohannis are o viziune de viitor (sau consilieri prezidențiali foarte buni). Este o soluție specifică lui Iohannis: schimbă lucrurile drastic, dar prin pași mici și cu multă răbdare. Viorica Dăncilă, chiar mai puțin decât cei doi antecedenți ai săi, nu este pregătită pentru funcția de prim-ministru. Cunoștințele politice sau de administrare instituțională îi lipsesc cu desăvârșire. Guvernarea ei se va prăbuși și îl va târî pe Liviu Dragnea și PSD-ul după ea. Nici nu a fost încă pusă în funcție și opinia publică despre ea este deja dezastruoasă. Cel mai rău, pe lângă faptul că vorbește mult, dar fără să spună nimic și că mai e și agramată, este faptul că e complet incapabilă de a emite vreo idee sau opinie proprie. (În Parlamentul European a votat în 96% din cazuri pe linia socialiștilor europeni din S&D și în 98% pe linia PSD.) Cabinetul Dăncilă se va prăbuși în propriul ridicol sau se va îneca în propriile eșecuri.

Referințe

[1] Ş. Vlaston, "De ce nu avea Iohannis altă soluţie," Adevărul, Vols. http://adevarul.ro/news/politica/de-nu-aveaiohannis-alta-solutie-1_5a5f89fddf52022f7599fc18/index.html , 17 ianuarie 2018.
[2] S. Zachmann, "Cinci răspunsuri pentru criticii lui Iohannis. De ce a numit-o preşedintele pe Viorica Dăncilă," Adevărul, Vols. http://adevarul.ro/news/politica/cinci-raspunsuri-criticii-luiiohannis-numit-o-presedintele-viorica-dancila-1_5a60b9e0df52022f75a29d5a/index.html , 18 ianuarie 2018.
[3] C. Nicolescu, "Sfânta indignare hipsterească anti-Iohannis," Adevărul, Vols. http://adevarul.ro/news/politica/sfanta-indignarehipstereasca-anti-iohannis-1_5a60a4ccdf52022f75a1c388/index.html , 18 ianurie 2018.
[4] Jurnalul, “Nicolae Ceauşescu, de 15 ani preşedinte cu sceptru regal“, 29 martie 2009, http://jurnalul.ro/scinteia/special/nicolae-ceausescu-de-15-ani-presedinte-cu-sceptru-regal-502433.html