/ Social-Cultural

Normalizarea armei în mână

Paradele militare par pentru mulți tineri o chestie desuetă, departe de idealurile pe care ar trebui să le întruchipeze un stat modern.

Protecția statului la care se referă mulți tineri (și mă refer aici mai ales la o aripă stângist-progresivă, chiar dacă nu se revendică ideologiei) are de-a face mai mult cu protecția de forțe interne să zicem, protecția drepturilor fundamentale, protecție socială și oferirea unor posibilități prin educație și îngrijirea sănătății (cu toții știm că statul român nu-și îndeplinește prea bine nici rolul ăsta).

Citând Game of Thrones, tot ce pot să spun e “oh you sweet summer child”. Prezența unei armate e o necesitate în lumea în care trăim, e un garant al suveranității și independenței statului, fără de care celelalte protecții pe care le oferă statul sunt puse în pericol, mai ales când ai niște vecini care nu sunt prietenoși și care-și vâră “omuleții verzi” în statul tău când încerci să-ți faci alți prieteni în scena geo-politică. Normal că născându-te în cea mai extinsă perioadă de pace (relativă) în Europa nu poți să vezi utilitatea armatei, dar ea există și privind pe o perioadă destul de îndelungată aceasta devine imediat vizibilă.

Și paradele militare relevă această putere militară, oferă un simț (iluzoriu, poate, dar nu despre asta vorbim) al siguranței pentru o parte a poporului și din punctul ăsta de vedere sunt necesare și nu pot fi considerate desuete.

Cu toate astea, am văzut pe 1 decembrie o poză de la parada militară din Cluj care m-a enervat și care a stârnit în bula mea alte reacții virulente, atât pro cât și contra.

24204820_10212426802359482_1852678018_nFoto A. Costin

Un copil îmbrăcat în uniformă militară și cu o armă în mână mi se pare ceva dezgustător. Copiilor le lipsește simțul critic care ar trebui să ți se dezvolte pe măsură ce devii adult, și astfel în ochii lui a deveni soldat (prin extensie a fi pus în situația de a omorî oameni) devine ceva normal, poate chiar ideal. Îmbrăcându-l în straie militare mai dai pe deasupra un mesaj întregii societăți (și lumii întregi dacă se uită la paradă) că în România copiii sunt destinați unei vieți militare, pentru asta sunt făcuți. Ne întoarcem la declarația (abjectă) a Mitropolitului Andrei Andreicuț, că fiecare familie ar trebui să facă 3 copii: unul pentru țară și biserică [recte, armată], unul pentru mamă și unul pentru tată.

Copiii români merită o altă educație, și asta se formează și dincolo de curicula școlară (și ea lacunară și învechită, cu o istorie viciată și de un naționalism înfiorător). Cu fiecare mesaj pe care-l transmit instituțiile statului sau alți factori decidenți se întăresc ideile societății în care trăim. Cu acest gest s-a întărit de-asemenea ideea de gen a bărbatului adevărat, a cărui loc e în armată, cu arma în mână și fără frică de inamici. Așa că trebuie să gândim fiecare din aceste mici gesturi, declarații, trebuie să le filtrăm și mai ales, trebuie să ferim copiii de acele mesaje și influențe care i-ar putea condiționa subconștient pentru restul vieții lor.