/ Economie

Pandemia și economia: cum și pe cine salvăm?

Când vine vorba de politicile necesare pentru combaterea efectelor economice ale pandemiei, se pare că întreaga suflare s-a divizat între dreapta care face apel la salvarea companiilor, căci acestea sunt coloana vertebrală a economiei, și stânga care militează pentru prioritizarea sprijinului economic pentru oameni, care trebuie să se izoleze în case. Avem parte, din nou, de un fals clivaj care polarizează mințile aprinse ale celor două tabere. Acestei pandemii trebuie să-i supraviețuiască și oamenii și companiile. Prioritatea este salvarea populației, dar avem nevoie de ambele imediat după sfârșitul crizei.

Pandemia globală produce o criză de insolvență a companiilor și o criză de supraviețuire a oamenilor. Ambele categorii au nevoie urgentă de sprijin și de o intervenție a statului. Măsurile epidemiologice de izolare îngheață practic economia, oprind lanțurile de producție, reduce la minimum tranzacțiile economice și scade velocitatea banilor în economie. Practic economiile lumii intră într-o comă autoindusă pentru a se salva de efectele nefaste ale COV-19. Ce este important este ca la sfârșitul comei, când vom putea să revenim la viața normală, să revenim cu toate organele funcționale și ca fluxul sângelui să ajungă până la toate extremitățile care au nevoie de el, nu doar la organele principale.

Economiile suferă de un șoc de cerere și un șoc de ofertă în același timp. Cât timp măsurile de izolare sunt instituite, nu prea avem ce să facem pentru a le ameliora. Ce trebuie să facem însă este să ne asigurăm că după ce se încheie pandemia nu o să intrăm într-o recesiune în cascadă. Iar pentru a evita o astfel de soartă care ar aduce o depresiune economică mai gravă decât cea din 1929, este esențial ca măsurile economice să protejeze atât indivizii cât și companiile.

Forța de muncă a României este de aproximativ șase milioane de lucrători. În condițiile de izolare care s-au adoptat în occident și care probabil se vor adopta cât de curând și în România, putem estima că aproximativ 3-4 milioane de oameni nu vor mai lucra. Conform unor date preliminare apărute în presă, se pare că doar săptămâna trecută aveam un milion de lucrători care au intrat în șomaj, șomaj tehnic și concediu fără plată (forțat). Pe lângă aceștia avem sute de mii de liberi profesioniști, unii dintre ei care deja erau într-o stare de precaritate accentuată, precum artiștii independenți sau cei care lucrează pentru companii precum Glovo. Oamenii ăștia au nevoie de sprijin financiar direct, în special cei din șomaj, concediu fără plată și liberii profesioniști. Chiar dacă nu le pot fi menținute veniturile integrale, trebuie să le fie asigurat un nivel minim de venituri pentru supraviețuire în această perioadă. Ei sunt cei care vor crea ulterior cererea agregată necesară producției și vor reveni la muncă pentru a o satisface. Este nevoie de ușurarea imediată a căilor de acces la VMG și creșterea valorii per persoană până la 1000 de lei pe lună, cel puțin pe perioada pandemiei, astfel încât să joace rolul unui stabilizator automat al cererii agregate. Alte măsuri pot presupune subvenționarea temporară a alimentelor de bază, direct sau indirect prin reducerea TVA.

Companiile românești, în special IMM-urile, sunt forțate să-și oprească activitatea economică. Aceste companii sunt, în mare măsură, nebancabile - nu au acces la linii de credit, deci măsurile monetare ale BNR nu le vor ajuta prea mult - și în prag de insolvență. Dacă aceste companii dispar, sfârșitul pandemiei va aduce o recesiune economică în cascadă - o depresiune. Pentru ca producția economică să revină, trebuie să mai existe companii care să o reînceapă. Fără aceste companii, forța de muncă nu va mai avea unde să se întoarcă la muncă și asta va duce la o reducere și mai accentuată a cererii agregate, odată ce așteptările economice se vor diminua. Riscăm să provocăm o spirală deflaționistă care să șteargă din economie și mai multe companii. Problema acestor companii este că multe dintre ele n-au lichidități pentru a trece cu bine peste această perioadă. Oprirea lanțurilor de producție, a cererii agregate din occident și a tranzacțiilor îi pune în poziția de a închide prăvălia. Trebuie să recunoaștem că multe din companiile românești trăiesc doar datorită creditelor furnizor și multe dintre ele au adoptat modelul „just-in-time”, care le cresc rapid riscurile de a insolvență și faliment.

Acum că am făcut o mică radiografie a situației indivizilor și companiilor, trebuie să ne uităm și la soluții. Vedem că există o relație simbiotică, de interdependență între oameni și companii. Nici unul dintre cele două categorii nu poate supraviețui fără celălalt în economie. La fel se poate spune și despre stat, care depinde de veniturile din taxele și impozitele plătite de indivizi și companii pentru a oferi bunuri publice pentru ambii. Problema statului român este că este foarte sărac și pe deasupra și prost administrat. Avem sărăcie bugetară, proastă administrare și neîncredere structurală în stat. Cu un buget public care reprezintă puțin peste 30% din PIB, cu un deficit public de peste 4% și care după scăderii cu 40-50% a PIB-ului o să reprezinte 10-15%, cu o capacitate a instituțiilor publice foarte reduse, nu prea are multe instrumente la dispoziție. Pe lângă asta, România nici nu e în poziția de a avea creditorii dispuși să îi cumpere titlurile de stat pe care îi au statele occidentale. Totuși, statul este singurul care poate și trebuie să intervină pentru a ameliora o potențială recesiune în cascadă.

Guvernul României nu poate evita o recesiune în cascadă, nu se află într-o poziție economică care să îi permită să facă asta. Evitarea unei potențiale recesiuni în cascadă va depinde exclusiv de stimulentele fiscale și monetare ale țărilor din zona euro, de care noi suntem ombilical legați. Dacă zona euro o să-și revină repede, o să ne revenim și noi. Dacă zona euro cade într-o depresiune, nici noi nu avem cum să o evităm. Suntem o economie de piață dependentă de ce se întâmplă în alte părți. Ce poate face guvernul nostru este să amelioreze impactul imediat și să se asigure că nu vom funcționa economic asincron față de occident. Asta presupune un cumul de măsuri monetare și fiscale. BNR trebuie să reducă dobânda monetară la zero și să continue să cumpere titluri de stat de pe piețele secundare, astfel încât să reducă costurile de finanțare ale statului și ale companiilor bancabile. Guvernul trebuie să ofere lichiditate directă companiilor, în special IMM-urilor care riscă falimentul. Un motiv pentru care atât de multe companii își trimit oamenii în șomaj sau concediu fără plată, în loc de șomaj tehnic, este din cauza lipsei lichidităților. Totodată, guvernul trebuie să se folosească de programul de cumpărare de active al BNR pentru a finanța un nivel mult mai ridicat al venitului minim garantat, atât în valoare (1000 lei) cât și ca număr de beneficiari (milioane de oameni).

Această pandemie și recesiunea pe care o produce răstoarnă ortodoxia economică și ideile pe care mulți le considerau de bun simț. Este nevoie de imaginație, curaj și îndrăzneală pentru a ne asigura că nu cădem într-o prăpastie după ce pandemia se încheie.

Marius Ghincea este expert în politici publice, cercetător la Institutul Universitar European din Florența și asistent universitar la Johns Hopkins University, Bologna.