Promisiunile lui Dragnea, decontate de copii

Dupa ce în campanie a promis, iar în prima fază a dat, pentru a rămâne în MTO-ul de 3%, guvernarea PSD s-a găsit la sfârșit de 2017 nevoită să strângă cureaua bugetară. Rezultatul a fost OUG 90/2017, o ordonanță ce aduce multe schimbări profunde, însă trecută pe repede înainte, fără un simplu studiu de impact.

Strânsul curelei lui Tudose este decontat de copiii din România, al căror drept de acces egal la educație este încălcat. Cauza? Articolele 5 și 39, care spun ca salariile dascălilor nu mai sunt plătite de autoritățile locale, ci de Ministerul Educației, iar alocările sunt calculate în funcție de costul standard per elev.

Poate că pare ceva normal, dar problema apare când iei în considerare faptul că profesorii nu predau niciodată în mod individual unui elev, ci unei întregi clase. Aici este o hibă a sistemului educațional din România, pentru că asta înseamnă, că instituțiile de învățământ unde clasele nu sunt ocupate la capacitate maximă vor avea de suferit din punctul de vedere al alocării salariale. Ba chiar mai mult, școlile care au proporție mare de profesori cu experiență și grad mare, deci salarii mai mari, vor avea bugetul întins la maxim deoarece costul standard pe elev este un prag fix.

Aici trebuie să menționez că în România, conform Legii Educației Naționale 1/2011, numărul minim de elevi pe clasă este de 12 pentru ciclul primar, respectiv 15 pentru ciclurile gimnazial și liceal, iar numărul maxim de elevi pe clasă este de 25 pentru primar, respectiv 30 pentru gimnaziu și liceu. Maximul de 25/30 de persoane pe clasă a fost discutat de nenumărate ori: este aproape imposibil ca un dascăl să poată urmări parcursul didactic al unui număr atât de mare de elevi (cu atât mai mult cu cât un profesor nu predă niciodată la mai puțin de 5-6 clase), însemnând că cei care nu reușesc să țină pasul cu restul clasei sunt lipsiți de orice speranță, mai ales dacă părinții nu își permit plata unor meditații.

Revenind, problema claselor care au mai puțin de 30 de elevi era rezolvată la nivel local, autoritățile locale preluând acest efort. Ceea ce e normal, nu? Cine să știe mai bine problemele unei comunități decât autoritățile locale?

Într-un hei-rupism de centralizare și economii, însă, guvernatorii au produs o nouă criză evitabilă în sistemul de învățământ. Inspectoratele Școlare Județene acum se văd puse în fața unei probleme: pe de o parte au un buget rigid și subfinanțat, pe de altă parte au salarii de plătit.

Soluția cea mai ușoară pe care au găsit-o Inspectoratele Școlare Județene este comasarea de clase. Dacă exista în aceeași școală clase care au mai puțin decât limita maximă legala de 25/30 elevi, acestea vor fi umplute până la refuz, uneori chiar cu depășirea acestei limite. Iar atunci când comasarea claselor nu reprezintă o soluție, întregi școli vor fi desființate.

Apoi, vine întrebarea: cine va suferi de pe urma acestor incompetențe politice? Toate generațiile de elevi de acum încolo. Iar cei care vor fi afectați cel mai mult vor fi cei deja dezavantajați, din mediul rural. Acolo, clasele având puțin peste minimul necesar de 15 elevi, riscă să fie comasate în clase de peste 30 elevi sau chiar să fie desființate cu totul, elevii fiind nevoiți să facă zilnic naveta pe distanțe lungi. Se distruge astfel orice speranță de egalitate a accesului la educație.

Printre soluțiile de urgență la care mai apelează Inspectoratele Școlare Județene se numără și presiuni asupra cadrelor didactice cu experiență, pentru a se pensiona, plata doar parțială a orelor suplimentare depuse de profesori sau chiar neplata orelor suplimentare ținute de profesori cu vechime, suplinirea fără plată, prin rotație, de către colegi, respectiv îngreunarea procedurilor pentru creșterea gradației de merit.

În cele din urmă, aici nu este vorba despre eficientizare, pentru că deși este o reducere a costurilor, aceasta se face cu un impact negativ asupra serviciilor finale. Pop și Tudose au dovedit o incompetență crasă, iar profesorii și mai ales elevii vor avea de cules roadele acestei proaste guvernări. Exact așa se prefigurează încă o scădere a calității generale a învățământului în România și o piedică masivă în eliminarea clivajului dintre mediul rural și mediul urban.