/ Politica

Relațiile româno-maghiare în criză pre-electorală

Acum câteva zile, pe 9 ianuarie, Consiliul Național Secuiesc a anunțat că cele trei partide maghiare din România, UDMR, PCM și PPMP și-au armonizat concepțiile politice privitoare la autonomia teritorială a „Ținutului Secuiesc” și au semnat o declarație comună privitoare la compromisul rezultat în urma negocierilor. Negocierile au avut loc, conform agenției naționale de presă de la Budapesta, cu medierea unui reprezentant al guvernului ungar.

Armonizarea concepțiilor politice, în special a criteriilor privind definirea caracterului teritorial al „Ținutului Secuiesc” și a atribuțiilor instituțional-legale ce ar trebui conferite autorităților autonome, reprezintă un pas semnificativ în direcția promovării mai unitare și coerente a unui proiect credibil, chiar dacă foarte greu de atins, pentru o autonomie teritorială și politică a regiunii populate majoritar de maghiarii din România. Este o armonizare pe care Fidesz a dorit-o încă de când a revenit la putere, în 2010. De altfel, cu ajungerea la guvernare pentru a doua oară la Budapesta a partidului lui Viktor Orban, guvernul Ungariei a intervenit masiv în treburile interne ale UDMR și ale comunității maghiare din România, fiind relativ ignorate în perioada guvernării MSZP a lui Gyurcsány.

Criza și recesiunea economică începută în 2008, care a afectat semnificativ organizațiile politice și civice ungurești, precum și presa de limbă maghiară din Transilvania, au oferit oportunitatea guvernării Orban să acorde sprijin financiar semnificativ publicațiilor și organizațiilor politice și civice maghiare din Transilvania care acceptau să se subordoneze liniilor directoare venite de la Budapesta. De altfel, din câte îmi dau seama, doar un singur ziar de limbă maghiară din Cluj și-a mai menținut independența față de Fidesz, cu costuri semnificative într-o piață media din ce în ce mai săracă.

Se spune că Fidesz a sprijinit și continuă să sprijine și mișcările radicale și s-a aflat în spatele apariției partidelor politice competitoare UDMR, PPMT (în 2011) și PMC (2008). Acest lucru s-a întâmplat din cauza nemulțumirii facțiunilor de dreapta din Ungaria față de abordarea conciliatoare și pragmatică adoptată de UDMR, care a preferat să colaboreze și să coabiteze cu partidele românești din Parlamentul României, în schimbul unor favoruri politice mărunte și a accesului la resursele și funcțiile publice centrale și județene. Din câte înțeleg, UDMR a acceptat, în ultimii 2 ani, să urmeze politicile „propuse” de către Fidesz, atât pentru a diminua presiunile și disensiunile politice locale, cât și pentru a putea continua să aibă acces la banii veniți din Ungaria. În condițiile în care UDMR se află în opoziție din 2012, cu excepția participării în guvernul Ponta 3 între martie-decembrie 2014, organizațiile de partid ale UDMR și clientela locale au devenit din ce în ce mai dependente de resursele financiare oferite de Budapesta. Iar Fidesz le-a condiționat continuarea subvenționării de respectarea liniei de acțiune preferată de partid.

Acum că am schițat, în mare, cam care e contextul politic și social, putem să încercăm să înțelegem de ce au ajuns cele trei partide să se înțeleagă tocmai acum, cu medierea Budapestei, și de ce reacția aparent deplasată a lui Mihai Tudose.

Miercuri, 10 ianuarie, președintele Ungariei a anunțat data următoarelor alegeri parlamentare, care urmează să se desfășoare pe 8 aprilie 2018. Deși Fidesz se bucură de un sprijin consistent în sondajele pre-electorale, cu aproximativ 57% în ultimul sondaj publicat de Republikon, acesta are nevoie să mențină polarizarea socială dominantă în Ungaria de câțiva ani, să găsească subiecte de actualitate care să îi mobilizeze masa electorală și, cel mai important, să limiteze potențialul de creștere electorală a Jobbik, principalul competitor electoral.

Pentru a atinge aceste obiective, Fidesz a construit în ultimii ani o serie de narațiuni politice și sociale care să acapareze agenda publică și să îi permită dominarea spațiului public cu subiectele fabricate. Se evidențiază printre acestea retorica dihotomică (noi vs. ei) împotriva refugiaților și migranților, care a reușit să mobilizeze prin înspăimântare electoratul principal al Fidesz și să fure subiectul din agenda Jobbik. O altă narațiune este cea de diabolizare a lui George Soros, ca dușman nevăzut al națiunii ungare, care vrea să îi distrugă fibra culturală și identitară, legată și de sprijinul pe care acesta l-a oferit refugiaților. George Soros și refugiații sunt inamici perfecți, căci pot fi identificați dar niciodată văzuți, care nu se pot apăra și nu pot răspunde mesajelor construite de Fidesz.

Totodată, suntem în anul 2018, se împlinesc 100 de ani de la ciopârțirea Imperiului Austro-Ungar și pierderea a 2/3 din teritoriul „Regatului Ungariei”, iar majoritatea electoratului Fidesz este conservator, rural, cu tendințe relativ naționaliste și, da, destul de tânăr. Fidesz își pregătește campania electorală pentru alegerile din aprilie prin folosirea a câtorva mesaje, congruente, pentru mai multe tipuri de audiențe. Alături de continuarea narațiunilor anti-migranți și anti-Soros, care joacă de rolul de opozant al regimului tocmai pentru a nu legitima opoziția politică internă, Fidesz a început să lanseze, deși încă nu foarte pronunțat, mesaje și o retorică care face apel la renașterea națională și a reclădirea Ungariei. Cu o tentă tradițională deja clasică, Fidesz fură din retorica public a Jobbik și adoptă o postură politică pronunțat mai radicală în relația cu concepția națiunii maghiare, care, deja din 2011, nu mai este considerată a fi limitată la granițele Ungariei, ci existând oriunde se află comunități de unguri. De aici și adoptarea procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei maghiare.

De altfel, creșterea numărului de cetățeni maghiari cu drept de vot în comunitățile minoritare maghiare din țările vecine a reprezentat constituirea unui corp electoral stabil și loial Fidesz, chiar dacă loialitatea acestuia s-a aflat sub amenințarea retoricii iredentiste a Jobbik. Într-un fel, Viktor Orban a reușit în Transilvania, sudul Slovaciei și nordul Serbiei exact ce a reușit și Traian Băsescu în Republica Moldova. Constituirea unui grup de 300-500.000 de cetățeni loiali politic omului care le-a facilitat dobândirea cetățeniei. Ungurii din România votează în proporție de peste 90% cu Fidesz la toate alegerile, la fel cum majoritatea basarabenilor cu cetățenie română votează constant pentru formațiunea lui Traian Băsescu. Așadar, pe lângă utilitatea internă a unui scandal revizionist în Transilvania, acesta ar juca și un rol în remobilizarea electoratului maghiar din România la următoarele alegeri din aprilie.

Totodată, reapariția dezbaterii despre autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc poate juca și un rol în deturnarea narațiunilor românești conceptrate pe unire, unitate, înfrățirea tuturor românilor în România mare.

Pe de altă parte, apare dilema legată de modul în care va reacționa Bucureștiul și partidul de guvernare. Mihai Tudose a făcut deja o afirmație care pare a fi o gafă de proporții folosită deja de unguri în propria narațiune. Afirmația legată de atârnarea alături de steagul ținutului secuiesc a celor care îl arborează este deja în toată presa maghiară, iar organizațiile ungurești din România l-au tradus și îl promovează pe Facebook. Asta va duce la polarizare și chiar radicalizare, dacă Tudose nu își cere rapid scuze. Totodată, este posibil ca afirmațiile lui Tudose să fie parte a unei strategii de comunicare a PSD în contextul centenarului și a pregătirii pentru alegerile prezidențiale din 2019. PSD-ul deja promovează o linie narativă și o comunicare strategică bazată pe ideea de tradiție, națiune, patriotism și religie. Este suficient să intri pe pagina de facebook a unui ministru, ori a Gabrielei Firea, potențiala prezidențiabilă, pentru a vedea mesajele cu această tentă, vizuale sau scrise. PSD pare a fi adoptat o comunicare strategică care să îi permită să folosească resursele statului cu ocazia celebrării centenarului pentru a-și face campanie propriei narațiuni electorale pentru 2019. Iar un clivaj între români și maghiari, cu cereri de autonomie teritorială din partea minorității maghiare și un conflict diplomatic cu Budapesta s-ar putea să fie ingredientele perfecte pentru creșterea sprijinului popular al PSD și deturnarea atenției publice către subiecte mai usor de controlat de către cei aflați la guvernare.

Așadar, atât elitele politice maghiare cât și cele românești par a avea motive pentru exploatarea unor disensiuni interetnice. Ungurii până după alegerile din aprilie, românii până în 2019. Rămâne de văzut cum se vor dezvolta lucrurile, dar se anunță un an tensionat, cu multe conflicte și crize care vor face centenarul mai picant. Etnicismul n-a murit, concepțiile națiunile etnice sunt încă în vigoare, iar centenarul le oferă contextul prielnic să iasă la iveală